Grindeanu, despre informaţiile contradictorii privind bucățile de dronă: „E grav. Cred că în cadrul MApN se vor face anchete”

Sorin Grindeanu
Agerpres

Sorin Grindeanu, minsitrul Transporturilor, a vorbit despre informaţiile contradictorii privind incidentul cu drona din Plauru.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat că este convins că vor exista anchete interne în Ministerul Apărării, după ce militarii au primit, sâmbătă, informaţii privind căderea unor fragmente ale unei drone similare cu cele folosite de ruşi în atacurile împotriva Ucrainei care nu s-au confirmat duminică, după ce militarii au cercetat o suprafaţă de peste 80 de km pătraţi, aflată în apropierea porturilor ucrainene. Social-democratul a adăugat că ministrul Apărării Angel Tîlvăr cu siguranţă a făcut afirmaţii despre subiect în baza unor rapoarte primite din structurile aflate în subordinea MApN, cât şi informarea către preşedintele Klaus Iohannis.

Social-democratul a adăugat că ministrul Apărării Angel Tîlvăr cu siguranţă a făcut afirmaţii despre subiect în baza unor rapoarte primite din structurile aflate în subordinea MApN, cât şi informarea către preşedintele Klaus Iohannis.

„Eu am urmărit comunicatele oficiale. Dacă în primele zile ministrul Apărării, după care preşedintele au spus că nu e nimic, m-am liniştit. Scuzaţi-mă, dar e o reacţie normală. După care am văzut o revenire a celor doi. Să ştiţi că ei lucrează cu marfa clientului. Eu cred că în interiorul Ministerului Apărării vor fi clarificări, pentru că e clar că ministrul a ieşit după primirea unui raport de la structurile din subordine. Cred că există proceduri şi aici”, a declarat Sorin Grindeanu, duminică la Prima News, întrebat cum s-a văzut de la masa Guvernului incidentul cu drona din aceste zile, cum că ar fi fragmente din dronă, apoi că nu a fost găsit nimic de militari.

Ministrul Transporturilor a mai spus că este convins că vor fi făcute anchete în interiorul MApN pentru a lămuri de ce structuri din subordinea ministerului au emis raporte diferite privind incidentul cu drona.

Citește și
drona mapn
MApN, noi detalii despre bucățile din dronele rușilor găsite pe teritoriul României: „Rămânem în continuare în alertă”

„Sunt convins că a avut un rapoort şi când a ieşit prima dată şi sunt convins că pe baza acelui raport l-a informat şi pe Preşedintele României. Eu cred că în interior, în jos trebuie să ne uităm şi sunt convins că se va face acest lucru la Ministerul Apărării. E gravă situaţia şi s-a văzut în revenirea făcută de preşedinte. Fiind un incident grav, mă gândesc că în interiorul Ministerului Apărării se vor face nişte anchete legate de situaţia în care s-a ajuns. Am văzut cu toţii informările venite din partea cetăţenilor simpli, cu drone care explodau pe malul ucrainean al Dunării”, a mai explicat Grondeanu, întrebat dacă se impun demisii sau reacţii minine privind acest subiect, potrivit News.ro.

Grindeanu nu primește informări despre acest caz

Grindeanu a adăugat că nu primeşte informări privind căderea dronelor, pentru că nu intră sub incidenţa ministerului pe care îl conduce, ci primeşte informări dacă apar incidente aviatice cu aparate de zbor care au oameni la bord.

„Nu, nu primesc informări pe temă. Eu privesc informări dacă sunt incidente aviatice cu aparate de zbor care au oameni la bord”, a completat ministrul PSD.

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au anunţat că militari au cercetat, în ultimele 48 de ore, o suprafaţă de peste 80 de kilometri pătraţi, aflată în apropierea porturilor ucrainene. De asemenea, posibila existenţă a unor fragmente de dronă, la trei kilometri şi jumătate de Plauru, nu a fost confirmată în urma verificării în teren.

MApN a anunţat că militarii au găsit sâmbătă, lângă localitatea tulceană Plauru, fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă.

Instituţia condusă de Angel Tîlvăr a transmis că mililtarii au făcut verificările, după ce au primit informaţii despre existenţa unor elemente de dronă.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a precizat cu privire la acest subiect că este „o încălcare absolut inacceptabilă a spaţiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securităţii cetăţenilor români din zonă”.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg şi-a exprimat solidaritatea cu România, după convorbirea telefonică avută cu preşedintele Klaus Iohannis care l-a informat că militarii au găsit fragmente dintr-o dronă în localitatea tulceană Plauru. Oficialul străin a mai precizat că „nu există indicii că au fost intenţii de a lovi NATO, însă atacurile sunt destabilizatoare”.

De asemenea, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, convocat la MAE, pentru a i se transmite protestul faţă de violarea spaţiului aerian al Romaniei ca urmare a identificării pe teritoriul ţării noastre, în proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor fragmente de dronă, similare cu cele utilizate de forţele ruse în cadrul agresiunii împotriva Ucrainei. Secretarul de stat Iulian Fota a solicitat ferm părţii ruse să înceteze acţiunile la adresa populaţiei şi a infrastructurii ucrainene, inclusiv a celor care ar ameninţa în orice fel siguranţa şi securitatea cetăţenilor români din regiune.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Citește și...
Militarii români au încheiat cercetările pe teren. MApN, anunț despre existenţa unor noi bucăți de dronă
Militarii români au încheiat cercetările pe teren. MApN, anunț despre existenţa unor noi bucăți de dronă

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au anunţat că militari au cercetat, în ultimele 48 de ore, o suprafaţă de peste 80 de kilometri pătraţi, aflată în apropierea porturilor ucrainene.

MApN, noi detalii despre bucățile din dronele rușilor găsite pe teritoriul României: „Rămânem în continuare în alertă”
MApN, noi detalii despre bucățile din dronele rușilor găsite pe teritoriul României: „Rămânem în continuare în alertă”

Purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, a declarat că fragmentele de dronă găsite sâmbătă vor fi supuse expertizei tehnice, pentru a afla mai multe informaţii despre circumstanţele şi perioada în care acestea au ajuns pe teritoriul României.

Bucăți dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă, descoperite în România. Forțele MApN, în alertă
Bucăți dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă, descoperite în România. Forțele MApN, în alertă

Fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă au fost descoperite sâmbătă de militari ai Forţelor Navale Române, anunţă Ministerul Apărării.

Recomandări
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene

Interesul pentru fondurile europene este atât de mare, încât internetul s-a umplut de companii care oferă consultanță și întocmesc proiecte pentru obținerea sumelor alocate de Uniune.

România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE
România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE

Comisia Europeană a inclus România pe lista statelor cu dezechilibre economice grave, care amenință stabilitatea Uniunii Europene.

Incendiu la Spitalul Colentina. Mai mulți pacienți au fost evacuați. Zece autospeciale de stingere, la fața locului
Incendiu la Spitalul Colentina. Mai mulți pacienți au fost evacuați. Zece autospeciale de stingere, la fața locului

Un incendiu s-a produs, joi dimineață, la Spitalul Colentina din București. La fața locului au fost trimise, printre altele, zece autospeciale de stingere și cinci ambulanțe SMURD.