Fostul ministru al Educației Liviu Pop a spus ”plancardă” în loc de ”pancartă”. VIDEO

61894900

Fostul Ministru al Educației Lliviu Pop, în prezent senator și președinte al comisiei de învățământ din Senat, a făcut o greșeală de exprimare, luni seara, într-o emisiune televizată.

Pop a spus ”plancardă” în loc de ”pancartă”, iar când i s-a atras atenția că greșește, fostul ministru PSD al Educației a insistat că forma corectă a cuvântului este ”plancardă”.

Greșeala a fost remarcată și de senatorul USR Mihai Goțiu, care se afla în acea emisiune televizată împreună cu Liviu Pop.

”Dacă o lăsa așa, poate o făceam uitată, dar când moderatorul emisiunii l-a întrebat care e forma corectă, d-l Pop a insistat că ”PLANCARDĂ” ar fi varianta bună, ba chiar l-a și trimis la DEX pe un alt invitat.

Spre ghinionul său, DEX-ul nu răspunde (încă) la comenzile politice ale PSD și se încăpățânează să menționeze două forme ”PLACARDĂ” sau ”PANCARTĂ”. Și cel puțin așa o să rămână atâta timp cât DEX nu va ajunge să fie editat și tipărit la Editura Didactică și Pedagogică (dar, sincer, mă aștept și la asta – că la câte gafe comit, pe bandă rulantă, miniștrii și premierii PSD, o să ne trezim și cu o variantă de DEX dată în grija EDP ;) ).

Baiul mai mare nu e, însă, noua gafă a d-lui Liviu Pop, ci siguranța de sine cu care s-a bătut pentru a-și apăra greșeala.

Pentru că aceeași siguranță o afișează (și d-l Pop, și d-na Dăncilă, și mulți alți PSD-iști) când o dau cu oiștea în gard în probleme mult mai importante. ” - a scris senatorul USR pe Facebook.

În 2016, Liviu Pop îi informa pe fanii sai de pe Facebook ca s-a operat la "genunche".

liviu pop genunche
 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62028423
Teodorovici, către un senator PNL : ”După ce că ești urât, mai ești și prost. Chiparosule!”
Dezbaterile din comisiile reunite de buget finanțe din Camera Deputaților și din Senat au durat, miercuri, mai puțin de o oră, fara sa existe discuții punctuale pe amendamentele opoziției.
61881761
Sebastian Ghiţă i-a ameninţat în direct la TV pe protestatari. "Le dăm o mamă de bătaie"
Aproximativ 500 de reclamaţii au fost primite de Consiliul Naţional al Audiovizualului după ce Sebastian Ghiţă a ameninţat protestatarii #rezist, într-o emisiune de televiziune. 
62028398
OUG 7. Liderul deputaților UDMR: Ministrul Tudorel Toader ar trebui să fie demis
Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Attila Korodi, a declarat miercuri, la RFI, că Ordonanţa 7 ar trebui abrogată în totalitate.