Florin Cîţu: Nu voi lăsa România fără Guvern. Oricine spune că ar trebui să cadă Guvernul este iresponsabil

62211147
Libertatea

Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, că preşedintele PNL, Ludovic Orban, pare „cel mai mare” susţinător al moţiunii de cenzură şi a reiterat că nu va lăsa România fără Guvern.

„Nu comentez. Domnul Orban se pare că este cel mai mare susţinător al acestei moţiuni şi al celor de la USR. Ideea este următoarea: nu voi lăsa România fără Guvern. Orice variantă în care pleacă Florin Cîţu înseamnă că lăsăm România fără Guvern şi, după aceea, nu este nicio garanţie cât va dura o negociere. În acest moment, gândiţi-vă, şi o zi dacă nu am avea Guvern. Trebuie să adoptăm, în fiecare zi apar noi probleme, avem o OUG pentru compensarea facturilor la iarnă, suntem în plină pandemie, poate este nevoie să alocăm resurse. Astăzi, am dat o hotărâre de Guvern pentru a aloca resurse de care era nevoie pentru calamităţi şi toată România a fost afectată de calamităţi şi aşa mai departe”, a spus Cîţu, potrivit agerpres.ro.

Potrivit acestuia, cei care doresc ca actualul Guvern să cadă se gândesc doar la propriul interes.

„Nu ne permitem şi oricine spune că ar trebui să cadă acest Guvern este o persoană iresponsabilă, o persoană care se gândeşte la propriul interes şi nu la interesul românilor. În acest moment să te gândeşti să dai jos Guvernul este un act iresponsabil şi acei oameni ar trebui să răspundă şi vor răspunde în faţa românilor la un moment dat”, a susţinut Florin Cîţu.

Întrebat dacă ia în calcul o negociere cu PSD pentru sprijin în Parlament având în vedere că USR a anunţat că nu va susţine Guvern minoritar, el a răspuns: „Există o alianţă clară a USR - AUR în Parlamentul României şi ştim foarte bine că USR negociază cu PSD pentru voturi pentru a da jos acest Guvern. (...) Eu nu ştiu de alte negocieri”.

Şeful Executivului a participat vineri seară la dineul oficial ce marchează închiderea evenimentelor organizate la Bucureşti cu prilejul Anului European al Căilor Ferate.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat la Arad, joi seară, că o soluţie la criza politică poate fi „demisia premierului”.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62196326
Avocatul poporului, Renate Weber, criticată de CES pentru că nu a atacat la CCR programul "Anghel Saligny" al guvernului Cîțu

Președintele Consiliul Economic și Social (CES), Bogdan Simion, a denunțat decizia Avocatului Poporului de a nu ataca la Curtea Constituțională ordonanța de urgență prin care guvernul Cîțu a aprobat programul de investiții "Anghel Saligny".

62175127
Gheorghe Falcă: În 23 septembrie, Ursula von der Leyen vine în România și semnăm PNRR

Europarlamentarul Gheorghe Falcă afirmă că preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a participat la toate semnările programelor naţionale de redresare şi rezilienţă, şi de aceea vine şi în România.

62213659
Ciolacu, la congresul UDMR: ”A rezistat PSD cu plăcuţa suedeză, nu văd o problemă cu plăcuţele bilingve”

Preşedinte Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a încercat să facă o glumă, vineri, la congresul UDMR de la Sângeorgiu de Mureş, unde a fost invitat să susțină un discurs.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.