Firea, despre fetița din Mehedinți: "Mi se pare grav să condamni familia care a crescut-o"

62053126

Gabriela Firea afirmă, referitor la cazul fetiţei Sorina, că i se pare cel mai grav să fie scos un copil din familia în care a crescut cu executor, procuror şi poliţişti.

 

"Cazul fetiţei Sorina, de aproape 9 ani, smulsă cu forţa din familia care a crescut-o de la 1 an, se agravează. Mi se pare incredibil cum cei care până acum cereau anchete peste anchete, pedepsirea celor vinovaţi şi, eventual, schimbarea legilor care au dus la un abuz, acum au întors discursul dupa cum s-a dat comanda pe unitate şi se prevalează de aceleaşi legi, reguli, cutume, pe care mai ieri le condamnau, făcând apel la umanitate! Omul face legile, nu invers! Cel mai grav mi se pare să scoţi cu executor / procuror / poliţişti un copil din familia în care a crescut. Cum am ajuns aici, ca societate?", afirmă Firea, într-o postare pe pagina sa de facebook.

Ea subliniază că asistenţii maternali iau acasă un copil sau doi de care să aibă grijă, pe bani puţini, oferind în schimb dragoste, grijă şi timp.

"Mi se pare iar grav să condamni familia care a crescut-o, că a luat-o spre îngrijire pentru bani. Statul a decis, şi toată lumea a aplaudat, eliminarea pe cât posibil a ideii de orfelinat şi preluarea copiilor orfani/abandonaţi de către asistenţi maternali. Plătiţi, fireşte, pentru îngrijirea acelui copil. Sau a mai multora, după caz. Trebuie să ai calităţi umane, pentru a-ţi dedica viaţa copiilor! Mi se pare, de asemenea, grav ce citesc în diferite comentarii că asistenţii maternali sunt... 'funcţionari'! Cum funcţionari? Nu sunt niciun fel de 'funcţionari', chiar dacă au un contract cu o direcţie de asistenţă socială. Sunt familii care iau un copil sau doi acasă, de care să aibă grijă, pe bani puţini - comparativ cu multitudinea nevoilor -, oferind, în schimb, ce au mai preţios : dragoste, grijă, timp. Poate unii părinţi naturali nu sunt, de multe ori, atât de atenţi, ca un părinte - asistent maternal!", spune primarul general al capitalei.

De asemenea, Gabriela Firea adaugă că aşteaptă cu nerăbdare analiza cu privire la acest dosar de adopţie.

"Și mai grav mi se pare că în ochii celor care au sărit ca la un semn să apere cauza noii familii adoptive, familia care a crescut-o pe Sorina 8 ani de zile nu are niciun drept legitim! Statul a plătit pentru alimente, îmbrăcăminte, medicamente. Iubirea, îngrijorările, emoţiile, nopţile nedormite cu un copil mic nu se pot evalua, contabiliza! Dacă nu iubeau copiii, şi mai ales acest copil, puteau avea o sursă minimă de venit şi din altă activitate, mult mai comodă! Aştept cu nerăbdare analiza serioasă a acestui dosar de adopţie! Să vedem în ce măsura a fost respectat dreptul superior al copilului. Ţinând cont de toate aspectele unei vieţi normale, împlinite sufleteşte pentru un copil, nu doar de comparaţia între starea materială a celor două familii. Oricum, ce i s-a întâmplat în aceste zile fetiţei Sorina nu i se va putea şterge din minte nici cu o sută de cadouri, surprize, excursii, oferite de noua sa familie adoptivă", concluzionează primarul general al capitalei.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat sâmbătă că "a cerut corpurilor de control ale ANPDCA şi ANPIS să fie luni dimineaţă la prima oră în Dolj şi Mehedinţi, pentru a întocmi un raport amănunţit al situaţiei", subliniind că persoanele care vor fi găsite vinovate vor fi sancţionate.

Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Mehedinţi, însoţiţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au descins vineri dimineaţă în casa unei familii din Baia de Aramă pentru a lua o fetiţă de 8 ani, dată în adopţie unui cuplu din SUA cu cetăţenie română.

Fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă a fost dată în adopţie unui cuplu din SUA cu cetăţenie română. Ea locuia împreună cu asistenta maternală, care a avut grijă de fetiţă în ultimii şapte ani.

Potrivit presei locale, asistentei maternale i s-a desfăcut contractul de muncă, iar autorităţile au considerat că fata stă ilegal la domiciliul acesteia.

În imaginile înregistrate de soţul femeii apare fetiţa de 8 ani, care plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune 'mama'.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi menţionează într-un comunicat de presă că nu au fost informaţi cu privire la operaţiunea de preluare a minorei desfăşurată vineri la familia din Baia de Aramă şi nici nu a fost solicitată prezenţa vreunui reprezentant al instituţiei în cadrul acestei operaţiuni.

Pe de altă parte, reprezentanţii Poliţiei au informat că numărul poliţiştilor care au participat la misiunea de dare spre adopţie a fetiţei de 8 ani din Baia de Aramă a fost stabilit după o analiză realizată anterior, care a avut în vedere inclusiv riscurile la adresa ordinii publice care pot să apară pe fondul unui impact emoţional puternic.

Potrivit sursei citate, poliţiştii IPJ Mehedinţi au fost delegaţi de procurorul de caz să pună în executare un mandat de percheziţie într-un dosar de lipsire de libertate, emis de Curtea de Apel Craiova.

"Percheziţia a avut loc într-o locaţie unde se afla un minor care a fost dat spre adopţie prin hotărâre judecătorească definitivă", a informat IGPR.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Citește și...
Soluţie pentru românii afectați de atacul cibernetic de la Agenția de Cadastru - prelungire până la 31 august

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat miercuri că a convocat Camera superioară a Parlamentului în sesiune extraordinară pentru perioada 27-31 iulie.

Preşedinta Indiei, Droupadi Murmu, va ajunge la Cotroceni. Prima vizită în România a unui președinte indian după 32 de ani

Preşedintele Nicuşor Dan o va primi, joi, la Palatul Cotroceni, pe preşedinta Indiei, Droupadi Murmu, care face o vizită de stat în România. Vineri va avea loc un Forum economic bilateral, inaugurat de cei doi şefi de stat.

Țoiu, noi explicații despre prezenţa la o recepţie în SUA alături de unul dintre fraţii Tate: N-ar fi trebuit să se întâmple

Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, afirmă că unul dintre frații Tate nu ar fi trebuit să fie prezent la recepția organizată de reprezentantul președintelui Donald Trump, Paolo Zampolli, la care a participat și ea.

Recomandări
Sondaj: 46,3% dintre români preferă un regim mai puțin democratic „dacă asigură mai multă ordine și stabilitate”

Societatea românească este împărțită între susținătorii democrației, chiar și cu prețul conflictelor și dezbaterilor politice, și cei care ar accepta un regim mai puțin democratic în schimbul ordinii și stabilității, arată un barometru realizat de INSCOP.

Soluţie pentru românii afectați de atacul cibernetic de la Agenția de Cadastru - prelungire până la 31 august

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat miercuri că a convocat Camera superioară a Parlamentului în sesiune extraordinară pentru perioada 27-31 iulie.

Eurostat: România, printre ţările UE cu cele mai mari scumpiri anuale ale carburanţilor în luna iunie

Prețul mediu al combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 13,7%, în luna iunie 2026, comparativ cu luna iunie 2025.