Explicația oficială a Guvernului privind demiterea lui Mihai Dodu: Abateri la legea protecţiei datelor personale

×
Publicitate

Mihai Dodu a fost schimbat din funcţia de şef al Secretariatului de stat pentru problemele revoluţionarilor, după ce Corpul de control al prim-ministrului a descoperit abateri la legea protecţiei datelor cu caracter personal, a transmis Guvernul.

"Controlul făcut de Corpul de control al prim-ministrului la Secretariatul de stat pentru revoluţionari era programat. Făcea parte din programul anual de control, programat pentru trimestrul IV 2023. El nu a venit ca o consecinţă a unui context actual. Acele concluzii intermediare ale Corpului de control au arătat anumite abateri legislative ale fostei, deja, conduceri a acelui Secretariat de stat, care au fost un temei pentru manifestarea unor prerogative ale premierului de înlocuire (...). Am avut acces la aceste concluzii intermediare. Pot să vă spun generic doar că este vorba de abateri de la legea protecţiei datelor cu caracter personal. Corpul de control a şi sesizat Autoritatea naţională pentru protecţia datelor cu caracter personal şi urmează concluziile să fie trase în perioada următoare", a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă.

Mihai Dodu a fost demis, miercuri, de premierul Marcel Ciolacu din funcţia de secretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în urma unui raport al Corpului de control al prim-ministrului.

În timpul mandatului lui Mihai Dodu, o comisie din cadrul Secretariatului a constatat că Marcel Ciolacu nu îndeplineşte condiţiile pentru a primi certificat de luptător "cu rol determinant" la Revoluţia din decembrie 1989.

Premierul a deschis la Tribunalul Buzău un proces împotriva Secretariatului, având termen de judecată în ianuarie 2024.

Conform presei centrale, Mihai Dodu ar fi făcut publice informaţii din dosarul de revoluţionar al lui Marcel Ciolacu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62397958
Anunțul lui Ciolacu privind aderarea la Schengen, detonat de Viena. Cioloș: Umilință publică primită de la ministrul austriac
După ce premierul Marcel Ciolacu a anunțat triumfalist acordul pentru aderarea României la Schengen în 2024, Viena a readus autoritățile de la București cu picioarele pe pământ.
62400351
Opoziția îl contrazice pe Ciolacu: aderarea României la Schengen este o înfrângere vândută ca o victorie. „Este praf în ochi”
Este oficial! Intrăm în Schengen cu frontierele aeriene și maritime, din martie 2024. Confirmarea a venit, joi, de la premierul Marcel Ciolacu.
62083676
Victor Ponta, achitat definitiv într-un dosar de spălare de bani, fals în înscrisuri și complicitate la evaziune fiscală
Fostul premier Victor Ponta și fostul senator Dan Şova au fost achitați definitiv, joi, în dosarul „Rovinari – Turceni”.