''Este o solicitare care a adunat 43 de semnături din partea mai multor eurodeputaţi veniţi din partea aproape tuturor grupurilor politice din Parlamentul European. Este un demers important pentru că în propunerea pe care Comisia Europeană a făcut-o privind bugetul european pe termen lung, de 2.000 de miliarde euro, nu avem astăzi, de fapt, nicio explicaţie cu privire la sursa acestor venituri. Astăzi nu avem această sumă evocată de Comisia Europeană şi atunci, pentru că eu susţin nevoia de a finanţa mai mult educaţia, am venit cu această propunere care deja pare să întrunească consensul'', a declarat Negrescu pentru un grup de jurnalişti români, la Strasbourg.

La nivelul Parlamentului European ar urma să aibă loc o dezbatere pentru a vedea cât de viabilă este soluţia propusă şi a asigura că există o finanţare suplimentară pentru educaţie la nivel european.

Potrivit eurodeputatului social-democrat, o astfel de soluţie de finanţare i-ar permite Uniunii Europene să încaseze până la patru miliarde de euro anual pentru ciclul financiar multianual (2028-2024), ceea ce înseamnă 28 de miliarde de euro suplimentare pentru finanţarea educaţiei.

Proiectul prevede o taxă suplimentară de 1% pentru jocurile de noroc

Dacă va fi adoptată, măsura ar însemna introducerea unei taxe de 1% suplimentar faţă de ce se încasează în prezent la nivelul fiecărui stat membru.

Citește și
Deputat USR: ”Băncile au furat de la oameni cu ROBOR-ul. Iar oamenii au dreptul să-și ceară banii înapoi”

''Scopul nu este să transferăm resursele statelor membre la Bruxelles, ci pur şi simplu să avem sume suplimentare care merg către nivelul european, dat fiind faptul că această industrie utilizează piaţa comună europeană'', a explicat eurodeputatul S&D.

De asemenea, este prevăzută şi o solicitare de adoptare a unui regulament european pentru combaterea website-urilor ilegale de pariuri, care ar asigura o verificare a resurselor financiare substanţiale încasate de aceste website-uri. ''Specialiştii spun că această industrie este afectată de o economie neagră care merge până aproape la 30% din profiturile deja înregistrate de aceste companii'', a mai spus Victor Negrescu.