Dragnea: ”Preşedintele doreşte să preia brutal guvernarea, se consideră tătucul țării”

61959967
Inquam Photos/ Octav Ganea

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, că nu poate avea „niciun fel de relație cu președintele Iohannis”, pentru că acesta vrea să fie „șeful românilor”.

Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, a avut o discuție cu premierul croat, la finalul căreia un reporter l-a întrebat dacă acesta a pus în temă plângerea penală depusă împotriva premierului Viorica Dăncilă.

”Nu m-a întrebat și dacă nu mi-a pus-o nu am discutat-o. Dar am o remarcă, mi se pare o acuzație dementă, nu o acuzație gravă. În opinia mea, această sesizare sau ce a făcut această unealtă este concepută și redactată la Cotroceni. Cred că în foarte scurt timp vom avea toți acces la textul acestei plângeri și vom constata că este concepută la Cotroceni și ca urmare a amenințărilor pe care președintele le-a îndreptat către doamna prim-ministru Dăncilă”, a spus președintele PSD.

”Am avut această întâlnire cu premierul croat. Am văzut că merge liber prin lume, poate avea întâlniri oficiale, încearcă să promoveze interesul țării. Așa face orice prim-ministru oriunde în lume, numai aici președintele vrea să aibă puterea și controlul tuturor instituțiilor statului, într-un mod brutal”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă la rândul său ia în considerare o plângere penală, Dragnea a spus: ”Se analizează. oamenii juridici ai noștri nu au capacitatea de a reacționa în câteva ore la o acțiune pregătită de câteva săptămâni în laboratoarele de la Cotroceni.”

”Nu se poate avea niciun fel de relație cu Iohannis. Nu este șeful statului, dorește să fie șeful statului, șeful românilor, dar nu putem avea o relație cu cineva care se consideră tătucul acestei țări”, a mai spus liderul PSD.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
61960630
Dăncilă, după întâlnirea cu premierul croat: ”Viziunea noastră este una proeuropeană”

Prim-ministrul Republicii Croaţia, Andrej Plenkovic, a fost primit cu onoruri militare, vineri, la Palatul Victoria, de premierul Viorica Dăncilă.

61960628
Premierul Croaţiei, primit cu onoruri militare la Palatul Victoria. Dăncilă, eroare de protocol

Prim-ministrul Republicii Croaţia, Andrej Plenkovic, a fost primit cu onoruri militare, vineri, la Palatul Victoria, de premierul Viorica Dăncilă.

61960584
Ministrul Sănătăţii: ”Eu cred în Viorica Dăncilă. Ştiu că nu îşi trădează ţara. Dimpotrivă”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, îşi exprimă susţinerea faţă de premierul Viorica Dăncilă şi critică "acuzaţiile la nivel înalt ce pot periclita drumul spre prosperitate al românilor".

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Vlcsnap 2026 10 15 11h31m06s737
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute. FOTO&VIDEO

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.