Dragnea, din nou la spital. Codrin Ștefănescu spune că are dureri ”atroce”

×
Publicitate

Codrin Ştefănescu a explicat duminică faptul că Liviu Dragnea, care a fost invitat la mai multe întâlniri la Braşov, inclusiv la conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene, nu a putut să ajungă deoarece medicii nu l-au lăsat să plece din Bucureşti.

 

Codrin Ștefănescu a spuă că în pofida durerilor "atroce", va participa la şedinţa de luni a Comitetului Executiv Naţional al partidului.

Ştefănescu a precizat că a vorbit la telefon cu Liviu Dragnea şi acesta a acuzat "dureri mari de coloană", însă i-a spus că, indiferent cum se va simţi luni, va participa la şedinţa Comitetului Executiv Naţional, în care se va definitiva lista candidaţilor la alegerile europarlamentare.

"Durerile se pare că nu se opresc, se pare că varianta pe care a ales-o, de a face infiltraţii şi terapie adiţională, nu este cea mai bună. Cred că va ajunge tot la operaţie, aşa cum l-au sfătuit toţi medicii de specialitate. El încearcă această variantă, ca să stea în picioare aceste două luni de zile, în care sunt campanie şi alegerile, urmând ca, ulterior, să se opereze. Am vorbit la telefon şi azi dimineaţă, şi aseară, când a acuzat dureri mari de coloană şi s-a întâlnit cu medicii şi ei nu l-au lăsat să plece, mai ales cu maşina. Urmează să se recupereze astăzi cât poate el de mult şi să vedem dacă aceste variante adiţionale reuşesc. Mâine, oricum se simte, mi-a spus că va participa la şedinţa Comitetului Executiv, pentru că este foarte important să lansăm candidaţii. Vom stabili ordinea şi la sfârşitul şedinţei vom anunţa lista", a spus secretarul general al PSD.

Potrivit lui Ştefănescu, Dragnea ar fi fost spitalizat sâmbătă seară şi a mai făcut şi duminică dimineaţă infiltraţii.

"Nu ştiu să vă spun exact, pentru că nu sunt medic, dar în orice caz, ceea ce a făcut înainte face şi azi, ca mâine să stea pe picioare la această şedinţă. Dar vă spun că nu este foarte ok şi, cu siguranţă, va trebui să asculte de sfatul medicilor şi să se opereze în luna iunie. (...) A zis cu dureri, fără dureri este musai să participe, pentru că va şi conduce şedinţa Comitetului Executiv de mâine", a adăugat Ştefănescu.

La conferinţa de alegeri a PSD Braşov au participat, alături de secretarul general al PSD, o parte din membrii Guvernului - vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Vlad Oprea, al Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, al Turismului, Bogdan Trif, al Culturii, Daniel Breaz, şi al Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62031643
Moment dificil pentru Viorica Dăncilă. Cum a pronunțat ”Camp David”. VIDEO

Viorica Dăncilă a pronunțat greșit ”Camp David”, în timpul discursului susținut în cadrul Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC).

62021798
Teodorovici, anunț despre OUG 114: „Va fi modificată. Nu îi va mulţumi pe toţi”

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat duminică, la Braşov, că un proiect de modificare a OUG 114/2018 se va afla pe masa Guvernului săptămâna viitoare,

62031640
Viorica Dăncilă: ”Vom muta Ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”

Viorica Dăncilă a ținut un discurs, duminică, la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC).

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.