Declarația Comună a Aliaților Nordici de la București, Summitul B9. Motivul pentru care Ungaria a anunțat că se ”abține”

Summit b9 instant summit b9 05 inquam photos octav ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Declaraţia Comună a Summitului B9 şi al Aliaţilor Nordici de la Bucureşti arată că Rusia este şi va rămâne cea mai semnificativă şi directă ameninţare pe termen lung la adresa securităţii Aliaţilor.

De asemenea, potrivit comunicatului Administrației Prezidențiale, NATO trebuie să se concentreze asupra sarcinii fundamentale a apărării colective, inclusiv printr-o ”postură robustă de apărare avansată”. 

Aliaţii B9 şi Nordici transmit că ”rămân fermi” în condamnarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi reafirmă sprijinul pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional. 

Pe de altă parte, Ungaria s-a abţinut la textul declaraţiei, arătând că nu este în măsură să susţină actuala formulare a declaraţiei ”ca limbaj convenit”, astfel că orice decizie privind utilizarea acestui limbaj convenit în viitor va fi luată de viitorul Guvern al Ungariei.

La momentul finalizării negocierii textului declarației, ”ca de altfel nici astăzi”, Ungaria nu avea un Guvern investit, ”în consecință nu au avut instrucțiuni dacă să se asocieze sau nu”.

Citește și
Veștea sfidează decizia PNL: „Nu îmi depun mandatul. Voi candida pentru funcția de premier și voi face un Guvern”

Abținerea este constructivă, așa cum scrie și în textul declarației și este un pas înainte față de poziția anterioară a Ungariei, care era una de respingere. Mesajul delegației Ungariei este unul pozitiv” - mai precizează Administrația Prezidențială.

Textul complet al Declarației Comune a Summitului B9 și al Aliaților Nordici de la București (13 mai 2026)

”Noi, liderii formatului București 9 și ai Aliaților Nordici, ne-am întâlnit astăzi la București. Salutăm participarea Secretarului General al NATO, precum și a Președintelui Ucrainei. De asemenea, salutăm participarea Statelor Unite ale Americii, în calitate de observator.

Reuniunea de astăzi reflectă angajamentul nostru comun de a consolida cooperarea în domeniul securității și apărării pe întregul Flanc Estic al NATO, recunoscând linia strategică continuă de la Marea Neagră la Marea Baltică și până în regiunile nordice și arctice, precum și hotărârea noastră de a construi NATO 3.0 prin promovarea unei Europe mai puternice într-un NATO mai puternic. Legătura transatlantică rămâne coloana vertebrală a securității noastre colective.

Uniți în fața unor amenințări și provocări profunde la adresa securității, în special a amenințării pe termen lung reprezentate de Rusia, ne intensificăm în continuare contribuțiile la apărarea noastră colectivă. Ne asumăm responsabilități mai mari printr-o partajare sporită a sarcinilor și prin creșterea investițiilor în apărare, pe măsură ce Aliații lucrează pentru atingerea angajamentului de 5% din PIB. Până în prezent, s-au realizat progrese semnificative în întreaga Alianță, unii Aliați atingând deja sau depășind obiectivul de investiții în apărare.

Rusia este și va rămâne cea mai semnificativă și directă amenințare pe termen lung la adresa securității Aliaților. Având în vedere mediul de amenințări, NATO trebuie să se concentreze asupra sarcinii fundamentale a apărării colective, inclusiv printr-o postură robustă de apărare avansată. Ne menținem angajamentul de a ne asigura că planurile de apărare ale NATO sunt complet dotate cu resurse și de a îndeplini obiectivele privind capabilitățile, mobilitatea și activarea militară, inclusiv extinderea sistemului NATO de conducte de combustibil către Flancul Estic.

Condamnăm acțiunile extrem de conflictuale ale Rusiei împotriva Aliaților și partenerilor, inclusiv sabotajul, atacurile cibernetice și o gamă largă de atacuri hibride și activități destabilizatoare. Încălcările repetate ale spațiului aerian pe Flancul Estic subliniază nevoia urgentă de a continua consolidarea apărării aeriene și antirachetă a NATO, inclusiv împotriva amenințărilor UAS (Unmanned Aerial Vehicle/drone).

Ne menținem angajamentul de a proteja infrastructura maritimă critică și de a susține libertatea de navigație, în conformitate cu dreptul internațional, inclusiv dreptul mării. Salutăm inițiativele Baltic Sentry și Eastern Sentry, care ne consolidează poziția, precum și Arctic Sentry, care reprezintă o etapă către o prezență mai puternică și persistentă a NATO în Arctica.

Extinderea în continuare a bazei industriale de apărare transatlantice, inclusiv prin creșterea capacității de producție, lanțuri de aprovizionare mai rezistente, achiziții multinaționale eficiente, investiții susținute în cercetare și inovare și valorificarea lecțiilor învățate prin cooperarea strânsă cu Ucraina, este esențială pentru a face față provocărilor actuale în materie de securitate.

Subliniem importanța inițiativelor UE, precum Eastern Flank Watch, care vizează creșterea capacității de apărare a frontierei estice a UE, în special a segmentelor sale cele mai vulnerabile.

Aliații B9 și Nordici rămân fermi în condamnarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și ne reafirmăm sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional. Ne menținem deciziile privind aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei, așa cum au fost reflectate la Summiturile NATO anterioare. Reafirmăm cu tărie sprijinul nostru neclintit pentru Ucraina, deoarece acest sprijin reprezintă și o investiție în propria noastră securitate, recunoscând în același timp contribuția tot mai mare a Ucrainei la securitatea generală. Ne menținem angajamentul de a satisface cele mai urgente nevoi de apărare ale Ucrainei prin toate mijloacele și instrumentele disponibile, inclusiv inițiativa NATO privind Lista de achiziții prioritare necesare apărării Ucrainei (PURL).

Aliații B9 și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu dreptul internațional și în baza unor garanții de securitate solide și credibile. Salutăm eforturile de pace continue ale Statelor Unite, susținute de Aliați și parteneri, și felicităm Ucraina pentru angajamentul său constructiv. Presiunea asupra Rusiei de a pune capăt războiului său ilegal de agresiune și de a se angaja în mod semnificativ în negocierile de pace trebuie sporită.

Rămânem îngrijorați de situația din Orientul Mijlociu și ne exprimăm sprijinul deplin pentru eforturile aliaților de a proteja libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz.

Vom depune eforturi pentru parteneriate mai strategice, coerente și eficiente, aprofundând cooperarea NATO-UE și consolidând angajamentul cu partenerii cheie, inclusiv cu Republica Moldova.

Suntem uniți și pregătiți să continuăm să asigurăm o Alianță mai capabilă de luptă, mai rezistentă și mai bine pregătită, mereu gata să apere fiecare centimetru din teritoriul Aliat. Obiectivul nostru strategic principal este să oferim mai mult pentru securitatea euro-atlantică.

Așteptăm cu nerăbdare următoarea reuniune din Republica Polonă.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Femeia care i-a sucit mințile unui milionar, apariție seducătoare în online. Cu ce imagini și-a cucerit fanii
FOTO Femeia care i-a sucit mințile unui milionar, apariție seducătoare în online. Cu ce imagini și-a cucerit fanii
Citește și...
Summit B9 la Cotroceni cu lideri NATO, SUA şi Ucraina. Nicușor Dan: „Trebuie să sporim cheltuielile dedicate apărării”

Preşedintele Nicuşor Dan găzduieşte astăzi, la Palatul Cotroceni, cel de-al 11-lea summit al Formatului Bucureşti 9 (B9), cu participarea statelor nordice, SUA şi Ucrainei.

Summitul B9 de la București. România cere cheltuieli mai mari pentru apărare și sprijin pentru Ucraina de la aliații din NATO

România găzduiește Summitul B9 pentru a patra oară - după ediția inaugurală din 2015, cea în format hibrid din 2021 și cea din 2022. Nicușor Dan va co-prezida lucrările alături de Președintele Poloniei, Karol Nawrocki.

Începe Summitul B9, la București. Reuniunea de la Palatul Cotroceni, miză uriașă pentru securitatea României

Bucureștiul găzduiește, miercuri, Summitul B9 și al Țărilor Nordice cu tema securitatea transatlantică. Șeful NATO și președintele Poloniei au ajuns deja la Palatul Cotroceni. 

Recomandări
Veștea sfidează decizia PNL: „Nu îmi depun mandatul. Voi candida pentru funcția de premier și voi face un Guvern”

Adrian Veștea a anunțat luni noapte că nu își va depune mandatul, în ciuda deciziei conducerii PNL de a nu susține guvernul pe care a fost desemnat să îl alcătuiască de către președintele Nicușor Dan. 

PNL a decis să nu susțină Guvernul Veștea. Parlamentarii care nu respectă hotărârea, excluși. Mesaj către Nicușor Dan

Conducerea PNL a decis luni noapte să nu susțină guvernul care va fi format de către Adrian Veștea, liberalul desemnat premier de către președintele Nicușor Dan, fără consultări cu partidul. Parlamentarii care încalcă decizia vor fi excluși din partid.

Confuzie în jurul acordului de pace SUA-Iran. Donald Trump anunță armistițiul, însă Israelul continuă bombardamentele

Donald Trump a vrut neapărat să vină la summitul G7 din Franța cu vestea păcii în Orientul Mijlociu, așa că a anunțat duminică noapte că s-a înțeles cu Teheranul. Vineri, la Geneva, ar urma să fie parafată prima etapă a unui acord de pace.