Dăncilă, la Summit-ul şefilor de guvern China - Europa Centrală şi de Est: Intensificarea dialogului privind educaţia

61969500
Agerpres

Premierul Viorica Dăncilă a susţinut vineri, în cadrul intervenţiei sale plenare la Summit-ul şefilor de guvern China - Europa Centrală şi de Est, că România va sprijini cooperarea formatulului "16+1".

De asemenea, premierul a spus că România este interesată pentru realizarea de proiecte regionale în infrastructura de transport, dezvoltarea de iniţiative în domeniul energiei, comunicaţiilor sau pentru intensificarea dialogului privind politicile de educaţie în acest format.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul intervenţiei susţinute în sesiunea plenară, premierul a exprimat sprijinul ferm al României pentru dezvoltarea, în mod pragmatic, a cooperării „16+1” şi angajamentul pentru continuarea promovării şi impulsionării obiectivelor convenite în acest cadru, ce vor contribui la dezvoltarea economică şi creşterea prosperităţii ţărilor participante, scrie news.ro. 

De asemenea, Dăncilă le-a transmis omologilor din statele participante la format interesul pentru realizarea de proiecte regionale în infrastructura de transport, precum şi pentru dezvoltarea de iniţiative în domeniul energiei, comunicaţiilor sau care sunt menite să faciliteze contactele inter-umane, inclusiv pentru intensificarea dialogului privind politicile de educaţie în acest format.

Astfel, premierul a susţinut că România este pregătită să îşi asume un rol important în cadrul cooperării China – Europa Centrală şi de Est, alăturându-se Centrului pentru Dialog şi Cooperare în Domeniul Energiei, înfiinţat deja în România.

Totodată, aceasta a comunicat interesul ca România să găzduiască Dialogul 16+1 privind cooperarea în sfera educaţiei, în continuarea Reuniunii ministeriale ASEM pe educaţie, din luna mai 2019, sub egida Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a mai subliniat importanţa acţiunilor care promovează conectivitatea între partenerii europeni şi asiatici, punctând rolul semnificativ pe care îl pot juca Dunărea şi Marea Neagră pentru creşterea mobilităţii şi competitivităţii.

Ea a pledat pentru identificarea de modalităţi concrete pentru realizarea şi susţinerea complementarităţii dintre cooperarea ”16+1”, pe de o parte, şi mecanismele politico-economice ale relaţiei UE-China şi programele UE din domeniul infrastructurii şi investiţiilor, pe de altă parte. Potrivit premierului român, această linie de acţiune are potenţialul de a confirma şi consolida contribuţia formatului „16+1” la întărirea legăturilor dintre Europa şi China, un obiectiv pe care România îl susţine pe deplin.

Premierul Viorica Dăncilă conduce delegaţia României care participă, sâmbătă, la Sofia, la cea de-a şaptea ediţie a Summit-ului şefilor de guvern ai statelor care sunt parte la formatul de cooperare R.P. Chineză - Europa Centrală şi de Est ("16+1").

Potrivit unui comunicat al Guvernului, obiectivul major al Summit-ului este "de a promova cooperarea deschisă şi pragmatică" între statele participante în domenii precum energie, comerţ, infrastructură, agricultură, mediu şi contacte interumane, în scopul sprijinirii proceselor de dezvoltare ale acestora şi, totodată, va fi evaluat stadiul proiectelor aflate în implementare şi vor fi lansate noi iniţiative de colaborare în format "16+1".

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61968596
Vicepremierul Stănescu: Va fi o rectificare bugetară. Toată lumea cel puţin să aibă bani de salarii

Vicepremierul Paul Stănescu a anunţat la Slatina, la întrunirea Filialei Judeţene a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), că la finalul lunii iulie Guvernul va face o rectificare bugetară pozitivă.

61961399
Premierul Viorica Dăncilă, la Summit-ul "16+1" de la Sofia. Principalul moment al întâlnirii

Viorica Dăncilă va conduce delegaţia României care va participa, sâmbătă, la cea de-a şaptea ediţie a Summit-ului şefilor de guvern ai statelor ce sunt parte la formatul de cooperare R.P. Chineză - Europa Centrală şi de Est ("16+1"), de la Sofia.

61969500
Vorica Dăncilă, întâlniri la Bruxelles cu Jean-Claude Juncker şi cu Frans Timmermans

Premierul Viorica Dăncilă va avea întrevederi marţi, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a anunţat CE.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.