Cu ce se mai ocupa parlamentarii romani?Vor sa audieze cioara de semanatura

60384643

Senatul a respins luni un proiect de lege privind reducerea perioadei de vanatoare pentru cioara de semanatura. Solidar ciorii, un parlamentar cu idei revolutionare, a cerut retrimiterea proiectului la comisia de specialitate.

Partea cu adevarat ciudata vine abia acum. Indreznetul parlamentar a cerut audierea de catre comisia de specialitate a insusi "principalului beneficiar". Cu alte cuvinte, vrea sa auda ce are de zis cioara!

"Eu as avea o propunere de facut si aceea sa intoarcem raportul la Comisie pentru a fi audiat acolo si principalul beneficiar al acestei initiative", a propus senatorul PSD Toni Grebla, presedintele Comisiei juridice.

Evident, a fost o gluma. Una buna, insa, facuta pe un ton serios. Pentru cateva momente, pana si presedintele de sedinta, senatorul PNL Teodor Melescanu, a ramas perplex...:"E vorba de cioara la ce va referiti, cioara de semanatura?", a intrebat acesta.

Liderul senatorilor PDL, Traian Igas, scrie Mediafax, a respins solicitarea colegului social-democrat la modul cel mai serios: "Nu trebuie sa uitam faptul ca ne indreptam cu viteza mare spre adoptare tacita, cred ca reintoarcerea la comisie nu ar avantaja cu nimic initiativa legislativa, tinand cont si de programul nostru incarcat pe care il avem in aceste zile."  Cum era de asteptat, replica a starnit hohote de ras in sala de sedinta.

Propunerea legislativa prevedea reducerea perioadei de vanatoare pentru cioara de semanatura, intre 15 august - 15 martie. Proiectul de act normativ a fost initiat de deputatii PSD Ion Dumitru, Filip Georgescu, Marian Ghiveciu si deputatul PDL Mircia Giurgiu.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
60314933
Monica Iacob Ridzi, audiata de procurori in calitate de parte vatamata!

Fostul ministru al Tineretului si Sportului va aparea luni in fata procurorilor, dar nu in dosarul banilor cheltuiti de ministerul pe care l-a condus pentru Ziua Tineretului, ci in calitate de parte vatamata.

60215033
Liberalii vor vota la vedere impotriva guvernului cetateanului Croitoru

Prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, a anuntat luni ca BPC a decis ca parlamentantarii liberali sa voteze miercuri "la vedere" impotriva Guvernului lui Croitoru, daca acesta insista sa vina in fata Parlamentului sau Basescu nu-i retrage mandatul.

60328703
Preda: Elena Udrea nu este luata in calcul de PDL pentru postul de premier

Vicepresedintele PDL Cezar Preda a spus ca formatiunea politica din care face parte nu se gandeste la o astfel de varianta, ca Elena Udrea sa fie numita in postul de premier.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.