Formațiunea condusă de Diana Șoșoacă susține că cele două partide au „aproape aceeași analiză” asupra crizei politice și instituționale și propune inclusiv o eventuală guvernare comună, dar are și anumite cerințe.

Într-o scrisoare adresată conducerii AUR, S.O.S. România afirmă că cele două formațiuni ar putea colabora pentru suspendarea președintelui României, crearea premiselor pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate sau formarea unei guvernări „naționalist-suveraniste”.

„Considerăm oportună inițierea unor consultări politice directe în vederea coordonării acțiunilor parlamentare și politice care urmează a fi întreprinse în perioada următoare și, eventual, preluarea și asumarea guvernării pentru salvarea a ceea ce a mai rămas din țară”, transmite S.O.S. România.

Reducerea la jumătate a taxelor pe muncă

Printre măsurile fiscale propuse se află reducerea cu 50% a impozitelor și taxelor pe forța de muncă. Potrivit partidului, măsura ar duce la creșterea veniturilor nete ale angajaților și, implicit, la creșterea consumului.

„Aceste venituri suplimentare se vor îndrepta în mare parte către consum și vor genera, indirect, venituri suplimentare la bugetul statului. Este, în esență, o redistribuire a acestor resurse către cetățeni, care se confruntă cu dificultăți financiare și a căror putere de cumpărare trebuie refăcută”, arată partidul.Pe de altă parte, creșterea veniturilor nete ale angajaților va conduce la creșterea capacității acestora de a accesa credite imobiliare și ipotecare, cu efect direct asupra relansării finanțării achizițiilor de imobile și, implicit, asupra sectorului construcțiilor, unul dintre sectoarele importante ale economiei românești, se mai arată în scrisoare.

Eliminarea CASS pentru anumite categorii sociale

Formațiunea propune și eliminarea CASS pentru pensionari, dar și pentru persoanele aflate în concediu de maternitate sau în concediu pentru îngrijirea copilului de până la doi ani.

O altă măsură vizează persoanele care au deja un contract de muncă cu normă întreagă. S.O.S. România propune eliminarea obligației de plată a CASS pentru veniturile obținute din dividende, chirii, activități independente, activități agricole, profesii liberale și alte categorii de venituri.

Pentru persoanele fără un contract de muncă cu normă întreagă, partidul propune plafonarea CASS la nivelul salariului minim pe economie.

Simplificarea radicală a regimurilor fiscale

S.O.S. România propune și simplificarea regimului fiscal pentru companii. Astfel, firmele cu o cifră de afaceri de cel mult echivalentul în lei a 5 milioane de euro ar urma să plătească un impozit de 1% pe cifra de afaceri.

Pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mare de 5 milioane de euro, partidul propune un impozit pe profit de 10%, dar nu mai mic de 1% din cifra de afaceri.

În același timp, formațiunea propune aplicarea taxării inverse a TVA pentru toate livrările de bunuri și prestările de servicii între firmele înregistrate în scopuri de TVA.

TVA de 16%, cu cote reduse pentru alimente și medicamente

O altă propunere este reducerea cotei standard de TVA la 16%.

S.O.S. România propune o cotă de 8% pentru alimente, în timp ce pentru medicamente, locuințe, cărți, manuale școlare, ziare și reviste, apă și canalizare, lemne de foc, acces la evenimente sportive și anumite obiective culturale ar urma să fie aplicată o cotă de 4%.

Partidul susține că aceste măsuri ar trebui să contribuie la creșterea puterii de cumpărare, a consumului și a investițiilor și la reducerea deficitului bugetar.

Fonduri suverane și bani pentru firmele românești

Pe partea economică, S.O.S. România propune înființarea a cel puțin două Fonduri Suverane de Dezvoltare și Investiții, cu capital integral de stat.

Fondurile ar urma să finanțeze proiecte strategice, reindustrializarea și dezvoltarea unor sectoare în care România are sau ar putea dobândi avantaje competitive.

Partidul mai propune o schemă de ajutor de stat pentru companiile cu capital privat românesc. Firmele ar putea primi finanțare nerambursabilă sub forma unei prime de capital, în limita unui plafon stabilit pentru fiecare întreprindere.

Primarii și președinții de CJ, aleși în două tururi

În ceea ce privește administrația și sistemul electoral, S.O.S. România cere revenirea la alegerea primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin.

Partidul mai propune ca exercitarea aceleiași funcții de conducere în instituțiile publice să fie limitată la cel mult două mandate.

Formațiunea vrea și modificarea legislației privind alegerile prezidențiale, astfel încât contestațiile referitoare la înregistrarea sau respingerea candidaturilor și a semnelor electorale să fie soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cerințele de la partidul AUR

În scrisoarea adresată AUR, S.O.S. România propune ca discuțiile dintre cele două formațiuni să înceapă cu șase obiective:

  • coordonarea acțiunilor parlamentare,
  • stabilirea unei poziții comune privind suspendarea președintelui,
  • analizarea posibilității organizării alegerilor parlamentare anticipate,
  • identificarea măsurilor care ar putea sta la baza unui program alternativ de guvernare, coordonarea inițiativelor legislative
  • și analizarea posibilității formării unei majorități parlamentare.

„Partidul S.O.S. România consideră că electoratul care a acordat încredere formațiunilor naționalist-suveraniste așteaptă din partea acestora nu numai opoziție parlamentară, ci și capacitatea de a construi o alternativă reală de guvernare pentru România.

România are nevoie de o alternativă. Dar alternativa trebuie să însemne mai mult decât schimbarea unor persoane sau partide aflate la putere. Ea trebuie să însemne schimbarea politicilor care au condus la actualele dezechilibre economice, sociale și instituționale.

Partidul S.O.S. România este pregătit să participe la acest dialog și să pună pe masa discuțiilor propriile soluții fiscale, economice, sociale și instituționale, în vederea identificării punctelor asupra cărora cele două formațiuni pot acționa împreună în interesul României”, se mai arată în scrisoare.

„Alianță” între PNL și USR

Luni, PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară și au cerut renunțarea la votul online în Camera Deputaților.

Obiectul acordului parlamentare PNL și USR în sesiunile parlamentare din legislatura curentă constă în coordonarea, cu respectarea independenței și specificității fiecărui grup politic, activităților Grupurilor parlamentare pentru susținerea comună a proiectelor legislative aflate în procedură parlamentară inițiate de acestea (separat sau având cosemnatari din ambele grupuri), înregistrarea în procedură parlamentară de propuneri legislative noi, desfășurarea de activități politice coordonate pentru promovarea de politici publice deduse din inițiativele parlamentare și orice alte acțiuni decise prin acord comun între cele două grupuri, se arată într-un document transmis de partide.