Ciucă: Astăzi, România este la un nivel cu Portugalia şi Ungaria la puterea de cumpărare a populaţiei

ciuca

Liderul PNL Nicolae Ciucă a afirmat, în plenul reunit al Camerei şi Senatului unde va fi votat programul de guvernare şi lista Cabinetului Ciolacu, că ţara noastră a ajuns la acelaşi nivel cu Portugalia şi Ungaria. 

„Daţi-mi voie să folosesc acest prilej pentru a le mulţumi încă o dată membrilor cabinetului pe care l-am condus şi care şi-a încheiat mandatul la începutul acestei săptămâni şi să vă mulţumesc, dumneavoastră, tuturor membrilor Parlamentului, pentru modul în care aţi sprijinit activitatea Guvernului în acest an şi jumătate. Votul de astăzi are câteva semnificaţii importante. Prima dintre acestea este că, prin acest vot asigurăm stabilitatea politică şi de guvernare, într-un context marcat de provocări multiple: sociale, economice, de securitate. România este nu doar într-un spaţiu proxim războiului, dar este ţara membră a Uniunii Europene care are cea mai mare frontieră cu Ucraina. Din acest context extrem de complex şi de sensibil, reiese şi enorma responsabilitate pe care o avem faţă de cetăţenii români, dar şi faţă de partenerii noştri din Uniunea Europeană şi NATO. Dar aş vrea să lămurim un lucru. Stabilitatea despre care vorbim şi pe care am construit-o noi, ca români, în fiecare zi, nu e sinonimă cu încremenirea într-un proiect. Ea înseamnă, de fapt, baza solidă pentru dezvoltarea României. Şi am să revin asupra acestor premise de dezvoltare sănătoasă a ţării”, a afirmat Nicolae Ciucă, de la tribuna Parlamentului.

El a adăugat că o altă semnificaţie a votului de astăzi este continuarea unei guvernări responsabile şi eficiente pentru România.

„În pofida dificultăţilor şi crizelor cu care ne-am confruntat din noiembrie 2021 şi până astăzi, România a mers înainte şi s-a dezvoltat. Iar rezultatele guvernării pe care am avut cinstea să o conduc sunt evidente şi susţinute de cifre. Astfel, în 2022 şi 2023 am avut o creştere economică robustă, în medie de peste 5% pe an. De asemenea, am reuşit să reducem pe cât posibil decalajele de dezvoltare faţă de celelalte ţări membre ale Uniunii Europene. Vă reamintesc PIB pe locuitor în România, calculat la paritatea puterii de cumpărare, a ajuns în 2022 la 77% din media Uniunii Europene. Astăzi, România este la un nivel cu Portugalia şi Ungaria la puterea de cumpărare a populaţiei. Şi cred că vom ajunge la 80% din media UE pentru intervalul 2024-2025, dacă aşa cum s-a angajat domnul Marcel Ciolacu, guvernarea va reuşi să îşi menţină obiectivele şi liniile de efort pentru îndeplinirea acestora. Mai simplu spus: românii îşi vor putea permite mai multe lucruri în raport cu veniturile lor decât în prezent, similar cu concetăţenii lor din mai multe state ale UE. În altă ordine de idei, investiţiile nete în economia românească au depăşit 150 de miliarde de lei în 2022”, a completat Ciucă.

Acesta a vorbit despre situaţia economică bună a României.

Citește și
Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

„Eu ştiu că atunci când vorbeşti de miliarde sau de statistici, pe mulţi oameni rişti să îi pierzi pentru că ei trăiesc cu mii de lei. Dar aceste sume mari nu au rămas pe hârtie. Ele produc efecte concrete. Ele merg către construcţia de drumuri şi de căi ferate, către Educaţie, Sănătate şi Energie. Fără ele economia descreşte şi dispar şansele să produci bani pentru categoriile care azi merită acele salarii ca afară. Dacă tot mă refer la sume mari, trebuie să amintesc că am crescut gradul de absorbţie a fondurilor europene la 75,1% deja la nivelul lunii martie 2023. Şi avem şansa ca România să ajungă la un nivel de absorbţie a fondurilor europene de 95% la sfârşitul anului 2023. Asta în condiţiile în care ţări, altă dată considerate mai avansate ca noi, nu au reuşit asemenea performanţă. Pentru acest lucru vreau să le mulţumesc tuturor angajaţilor din România care au pregătit documentaţii şi tuturor antreprenorilor care au depus proiecte europene. Dumneavoastră, cei din administraţia centrală şi locală şi antreprenorii din toate domeniile, care aţi pregătit şi depus proiecte creative, aţi adus în România peste 11 miliarde de euro în anul 2022”, a mai explicat Ciucă.

El a mai spus că PNL şi PSD au reuşit creşterea sustenabilă şi constantă a pensiilor, în ultimele trei ani ele au crescut cu 41%.

„Totodată, am reuşit să creştem într-un mod sustenabil şi constant pensiile. În ultimii trei ani acestea au crescut cu 41 la sută. Am crescut şi alocaţiile şi indemnizaţiile pentru persoanele vulnerabile şi am compensat facturi la energie într-o perioada foarte dificilă. Pe baza acestei stabilităţi, care a permis dezvoltarea economică, am putut majora şi în 2022, şi în 2023 salariul minim. Şi acesta va creşte în continuare. De asemenea, am reuşit să identificăm soluţia pentru creşterea salariilor profesorilor de la 1 iunie, respectiv majorarea lor cu 50 la sută de la anul. Pe lista realizărilor guvernării pe care am asigurat-o putem trece şi demararea unor reforme importante, cum ar fi cea din justiţie, care a dus la ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi cea din Educaţie, care urmează să modernizeze sistemul de învăţământ şi să crească nivelul de pregătire a viitoarelor generaţii. Sigur, lista poate continua, dar mă opresc aici pentru că ceea ce contează este cât de multe lucruri mai avem de făcut de acum încolo”, a mai declarat liderul PNL

Acesta a mai precizat că o a treia mare semnificaţie a votului de astăzi este implementarea rotativei la guvernare, convenite în noiembrie 2021.

„Este un act politic fără precedent în România. Un act care va marca şi o schimbare de mentalitate la nivelul clasei politice: a venit vremea colaborării dincolo de ideologii pentru dezvoltarea României, pentru binele fiecărui român. Şi iată că, deşi se dădeau trei luni şanse de viaţă guvernării PNL-PSD-UDMR, azi punem în practică deja a doua parte a ei, după mai bine de un an şi jumătate. Eu cred cu tărie că vremea mineriadelor politice, a urii între partide a trecut. Este vremea măsurilor şi soluţiilor pentru oameni sub culorile drapelului României, nu ale partidelor”, a mai explicat Nicolae Ciucă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
Citește și...
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat două decizii foarte importante pentru contribuabilii din România
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat două decizii foarte importante pentru contribuabilii din România

Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, a anunțat, joi, că a luat două decizii foarte importante pentru contribuabilii din România.

Preşedintele Klaus Iohannis va susține un discurs în Parlamentul Germaniei, „principalul partener comercial al României”
Preşedintele Klaus Iohannis va susține un discurs în Parlamentul Germaniei, „principalul partener comercial al României”

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 15-18 noiembrie 2024, o vizită oficială în Republica Federală Germania, la Berlin, la invitaţia Preşedintelui Federal, Frank-Walter Steinmeier. 

VIDEO. Nicuşor Dan le arată bucureștenilor modul în care sunt cheltuiţi banii în Capitală cu ajutorul unei pizza
VIDEO. Nicuşor Dan le arată bucureștenilor modul în care sunt cheltuiţi banii în Capitală cu ajutorul unei pizza

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, le-a arătat bucureștenilor, pe Facebook, modul în care sunt împărţiţi banii între primăriile de sector şi municipalitate ... cu ajutorul unei pizza.

Recomandări
Cum s-a adaptat un liceu de top din București la învățământul modern. Elevii de a 12-a vin la școală doar 3 zile pe săptămână
Cum s-a adaptat un liceu de top din București la învățământul modern. Elevii de a 12-a vin la școală doar 3 zile pe săptămână

Unul din cele mai bune licee din București, Colegiul Național Gheorghe Lazăr, a simțit că trebuie să se reinventeze. În urmă cu patru ani directoarea a gândit un proiect pilot îndrăzneț, mai apropiat de cerințele actuale ale învățământului.  

TAROM și-a
TAROM și-a "pensionat" o parte din flotă. Soartă grea pentru unele avioane Airbus A318

Avioane Airbus care au aparținut flotei TAROM au ajuns la fier vechi. Două dintre acestea au fost dezasamblate de noul proprietar direct la Otopeni.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs carambolul cu 12 mașini de pe A3. „Treceau pe lângă mine și se învârteau”
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs carambolul cu 12 mașini de pe A3. „Treceau pe lângă mine și se învârteau”

Scene de infarct joi dimineță pe autostrada A3, între București și Ploiești. 12 mașini s-au izbit că niște popice într-un carambol care a forțat autoritățile să activeze planul roșu de intervenție.