Cîțu nu știe dacă informațiile apărute în presă, despre vaccinările ”peste rând”, sunt reale

62178481
Agerpres

Premierul Florin Cîțu a evitat să se pronunțe în privința dezvăluirilor apărute în presă despre vaccinările împotriva Covid-19, care au fost făcute ”peste rând” de către persoane care nu aveau acest drept.

Cîțu a fost întrebat de jurnaliști, după ședința de Guvern de miercuri, dacă există o ”campanie de vaccinare paralelă”.

”Trebuie să întrebați Ministerul Sănătății dacă are aceste informații. Înseamnă că datele respective spun mai mult decât ni se spune. Vorbim despre persoane .. înțeleg că și dumneavostră știți deja persoanele care s-au vaccinat. Mie mi s-a spus că datele respective nu au informații despre persoane, deci nu au informații confidențiale. Deci ori este o speculație, ori informațiile acelea spun mai mult. Această explicație trebuie să o cereți la Ministerul Sănătății, cei care au publicat aceste informații.” - a declarat șeful Guvernului.

Informațiile la care face referire premierul au fost publicate de către jurnaliștii de la Recorder.

Aceștia afirmă, citând surse oficiale, că statisticile complete despre dozele de vaccin administrate în România până pe data de 5 martie arată că peste 7.000 de persoane s-au vaccinat mai devreme decât ar fi avut dreptul conform regulilor din strategia națională de vaccinare.

Astfel, peste 4.000 dintre acestea sunt persoane din etapa a III-a (populația generală), care au fost imunizate în locul bolnavilor cronici, al bătrânilor de peste 65 de ani și chiar înaintea unor cadre medicale.

Deputatul USR-PLUS Emanuel Ungureanu: ”Statul Paralel. Privilegiații”

 

Pe de altă parte, deputatul USR-PLUS Emanuel Ungureanu este de părere că aceste informații apărute în presă arată că ”statul paralel”, format din angajați ai SRI, ai Armatei, Jandarmeriei și Poliției, a profitat de privilegiile sale și s-a vaccinat înaintea celor care aveau nevoie mai mare.

În opinia sa, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, nu ”a greșit cu nimic publicând date despre vaccinare”, deoarece ”transparența este un principiu cu care nu negociem.”

Acest scandal a apărut după ce premierul Florin Cîțu a anunţat că vor fi făcute verificări la Ministerul Sănătăţii, dacă această instituție a respectat legislaţia atunci când a publicat date referitoare la pandemie, deoarece, în opinia sa, erau necesare mai multe avize.

Mesajul deputatului USR-PLUS, Emanuel Ungureanu:

Statul Paralel. Privilegiații. Supărare mare pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Citiți asta, cu multă lămâie!

Motivul? A publicat centrele de vaccinare unde s-ar fi vaccinat "specialii". Adică:angajații SRI, ai Armatei, Jandarmeriei, Poliției, etc. Aceștia sunt zecile de mii de pensionari speciali, cei care ies la pensie mai repede și pot acumula pensia cu salariul. Ei sunt statul și noi restul suntem paraleli cu realitatea lor. Sunt sute de mii de privilegiați în țara aceasta și câteva milioane care stau la rând, aproape la orice.

Inclusiv la transplant, pentru un strop de viață. Voiculescu nu a greșit cu nimic publicând date despre vaccinare, transparența este un principiu cu care nu negociem. Dincolo de asta, domnul colonel Valentin Gheorghiță face treabă bună în campania de vaccinare, chiar excelentă. Sigur, mi-aș fi dorit ca prioritari la vaccinare să fi fost bolnavii cronici, Statul Paralel a dat însă din din coate să fie în față, asta fac de 30 de ani.

Nu este vina domnului colonel Gheorghiță. Peste câteva zile vor intra 2.6 milioane de doze de vaccin în țară. E bine. Să fim sănătoși și să ne dorim un stat care să nu ne calce pe cap, cu tot cu specialii lui, ca la Revoluție, Mineriade și mai nou, 10 august. Gesundheit! Sănătate (în limba germană)”. 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Cîţu: Va exista o sesizare la DNA în legătură cu incendiul de la Institutul 'Matei Balş'

Prim-ministrul Florin Cîţu a transmis miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că va exista o sesizare la DNA în baza concluziilor formulate de către Corpul de control în legătură cu incendiul de la Institutul 'Matei Balş'.

Premierul, despre cei care s-au vaccinat peste rând: ”Este un lucru foarte grav”

Premierul Florin Cîţu a susținut, miercuri, încă o dată, că nu există un conflict între el şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Starea de alertă din România a fost prelungită. Ce măsuri noi sunt în vigoare

Executivul a adoptat, în ședința de miercuri, o hotărâre prin care intră în vigoare noi măsuri pentru prevenirea extinderii pandemiei de COVID-19. Astfel, autoritățile au înăsprit restricțiile pe teritoriul întregii țări.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.