CCR a respins sesizarea lui Nicușor Dan privind legea antisemitismului. „Este clară, precisă și predictibilă”. Document

×
Publicitate

Curtea Constituţională a României a respins sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei, explică surse CCR pentru Știrile ProTV.

CCR a decis să respingă sesizarea lui Nicușor Dan legată de legea antisemitismului. Decizia a fost luată în unanimitate de cei 7 judecători prezenți la ședință, aceștia ajungând la concluzia că demersul președintelui a fost neîntemeiat.

„În esență, raportat la criticile formulate de autorul obiecției, Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituționalitate este clară, precisă și predictibilă prin raportare la conținutul reglementării, pe care l-a raportat la obiectul și scopul legitim al legii, acela de a proteja prin mijloace penale, valorile sociale cele mai importante ale unei societăți democratice, fundamentate în necesitatea asigurării demnității ființei umane și a respectului deplin al drepturilor și libertăților fundamentale.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că ideologia nazistă, fascistă și legionarismul sunt concepte istorice și politice care nu pot fi relativizate prin definiții juridice de drept pozitiv, întrucât ele reflectă realități sociale istorice care au fundamentat reale regimuri politice criminale care au eliminat fizic grupuri de oameni, practicând violența sistemică, asasinatele politice și antisemitismul. Prin finalitatea lor, aceste regimuri politice totalitare au încălcat principiile statului de drept, drepturile omului și democrația”, a transmis CCR.

Nicușor Dan, contestație la CCR

Şeful statului a trimis Curţii Constituţionale o sesizare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, potrivit CCR.

Preşedintele consideră că, prin modalitatea de adoptare şi prin conţinutul său normativ, legea a fost adoptată cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale.

Ce spune Nicușor Dan despre lege

Nicuşor Dan subliniază că „orice acţiune a statului care se referă la polarizarea existentă trebuie să ofere toate garanţiile pentru a nu putea fi citită ca o acţiune a unei opţiuni politice a societăţii, cu reprezentare parlamentară majoritară, împotriva celeilalte".

„Statul român trebuie să acţioneze cu fermitate pentru a preveni şi pentru a combate incitarea la ură, la xenofobie, la discriminare de orice fel. Dacă nu o face însă într-o manieră echilibrată, cu respectarea strictă a prevederilor constituţionale, efectul va fi contrar. Societatea românească este puternic polarizată, încrederea în autorităţile statului este la cote reduse şi orice acţiune a statului care se referă în mod dezechilibrat la această polarizare creşte tensiunea socială şi neîncrederea în autorităţi", spune el.

Şeful statului invocă critici de constituţionalitate din perspectiva necesităţii clarităţii şi previzibilităţii legii.

El indică lipsa de claritate a noţiunii de legionar şi de fascist.

„Absenţa unei definiţii legale exprese a noţiunii de legionar lasă loc arbitrariului în activitatea organelor judiciare (parchete şi instanţe de judecată) chemate să urmărească şi să judece cele două infracţiuni prevăzute în art. I pct. 5 şi 6 din Lege, ceea ce poate să genereze practică neunitară şi instabilitate juridică la nivelul societăţii. Pericolul este cu atât mai serios cu cât infracţiunile menţionate sunt sancţionate cu pedepse relativ severe (închisoarea de la 3 la 10 ani, respectiv de la unu la 5 ani, şi interzicerea unor drepturi), ceea ce face ca lipsa de claritate a legii să determine riscuri importante faţă de libertatea individului şi celelalte garanţii procesuale asociate dreptului la un proces echitabil. Similar, nici termenul de fascist nu beneficiază de o definiţie legală, chiar dacă acesta este folosit constant în cuprinsul OUG 31/2002, ceea ce ridică aceeaşi problemă de neconformitate a textelor legale cu standardele impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie", afirmă Nicuşor Dan.

Preşedintele mai spune că, prin comparaţie, legislaţiile celorlalte state membre ale Uniunii Europene identifică mai precis sfera organizaţiilor, a faptelor, a materialelor şi a simbolurilor interzise.

Nicuşor Dan se referă şi la lipsa de claritate a noţiunii de materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, din perspectiva conţinutului.

„Este lesne de observat că definiţia citată este circulară, deoarece lămureşte numai sensul noţiunii de materiale, dar calificarea acestora ca fiind fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se realizează prin trimitere la idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, ceea ce nu lămureşte deloc semnificaţia atributelor enumerate de legiuitor. Cu alte cuvinte, lipseşte chiar elementul central al materialelor incriminate de art. I pct. 6 din Lege, ceea ce lasă loc arbitrariului în interpretarea şi în aplicarea acestei noţiuni de către organele judiciare competente (parchetele şi instanţele judecătoreşti)", mai afirmă el.

Nicuşor Dan aduce şi critici de constituţionalitate din perspectiva dreptului la informaţie (art. 31 din Constituţie), accesului la cultură (art. 33 din Constituţie) şi libertăţii de exprimare (art. 30 din Constituţie).

Legea a fost sesizată la CCR şi de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului S.O.S. România, Alianţei pentru Unirea Românilor şi Partidului Oamenilor Tineri şi deputaţi neafiliaţi, obiecţie respinsă săptămâna trecută de Curtea Constituţională.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Fosta soție a lui Achraf Hakimi recunoaște că ar vrea o aventură cu Florentino Perez: ”Fac orice este nevoie!”
GALERIE FOTO Fosta soție a lui Achraf Hakimi recunoaște că ar vrea o aventură cu Florentino Perez: ”Fac orice este nevoie!”
Citește și...
Oana Gheorghiu, atac la adresa Sindicatului din Guvern, după ce i s-a cerut demisia: „A devenit un instrument politic”

Sindicaliștii din aparatul Guvernului îi cer vicepremierului Oana Gheorghiu să își dea demisia. Motivul invocat este că ar fi profitat de funcție ca să recomande un grup german specializat în digitalizare și infrastructură IT. 

Președintele Poloniei a vizitat Sanctuarul Libearty din Zărnești și a adoptat un urs | FOTO

Preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, a vizitat Libearty Zărneşti, unde a adoptat simbolic un urs, a anunţat, vineri, Asociaţia "Milioane de Prieteni", administratorul sanctuarului de urşi.

Nicuşor Dan: Varianta „Sorin Grindeanu premier” este o ipoteză care, în momentul ăsta, nu pare probabilă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri că varianta desemnării liderului PSD, Sorin Grindeanu, în funcţia de prim-ministru este o ipoteză care, în acest moment, nu pare probabilă.

Recomandări
INTERCEPTĂRI. Cum și-ar fi negociat șpaga procurorul Gigi Ștefan. Nu s-ar fi mulțumit doar cu bani: „Un ied putem să tăiem?”

Cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție au fost arestați preventiv. Fostul procuror general Gigi Ștefan e acuzat că ar fi primit cel puțin 170.000 de euro șpagă pentru a interveni în dosare.

Reforma salariilor la stat trebuie adoptată până în toamnă. România cheltuie 39% din buget pe lefuri

Până la toamnă ar trebui adoptată în Parlament o nouă lege a salarizării bugetarilor, care să se aplice din 2027.

Următorii concurenți care au intrat în finala Românii au talent 2026. Au curs lacrimi de fericire pe scenă

A doua semifinală a celui mai urmărit show de divertisment din România a adus pe scenă momente impresionante și multă emoție.