Iniţiativa cetăţenească "Fără penali în funcţii publice", adoptată de Camera Deputaților

×
Publicitate

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, propunerea legislativă privind iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei României - Fără penali în funcţii publice.

UPDATE: S-au înregistrat 295 de voturi pentru şi o abţinere.

Propunerea urmează să intre în dezbaterea Senatului. Potrivit Constituţiei, pentru a deveni lege, trebuie validat referendumul organizat în 30 de zile de la adoptarea în Senat.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a solicitat, la începutul şedinţei de plen, ca membrii Comisiei juridice să lucreze în paralel cu plenul pentru raportul la această iniţiativă, astfel încât Camera Deputaţilor să dea un vot până la sfârşitul zilei, potrivit Agerpres.

"La începutul sesiunii extraordinare s-a găsit pe ordinea de zi proiectul 'Fără penali în funcţii publice'. Pentru că sesiunea se încheie mâine, pentru a nu muta dezbaterile pentru sesiunea următoare, eu v-aş propune ca membrii Comisiei juridice să se reunească şi până la finalul zilei să dăm şi un vot şi să trecem de Camera Deputaţilor iniţiativa care interzice celor condamnaţi să candideze în alegeri", a spus Simonis.

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a afirmat că liberalii susţin această propunere.

''Grupul PNL susţine dezbaterea şi votul pe această iniţiativă cetăţenească în speranţa că va rămâne o iniţiativă cetăţenească şi nu va fi transformată politic. Deja am văzut o cuplare cu o propunere de organizare a unui referendum împreună cu localele. (...) 5 milioane cetăţeni, nu doar 900.000 au votat referendumul organizat de preşedintele Klaus Iohannis. Iniţiativa cetăţenească trebuie discutată în paralel cu cele două proiecte de lege depuse după referendum. (...) PNL va vota această iniţiativa cetăţenească şi vom discuta şi celelalte două proiecte depuse în Parlament", a susţinut Roman.

Liderul USR Dan Barna a spus că este un moment istoric.

"Suntem în faţa unui moment autentic istoric. (...) Fiecare pas a fost o luptă. Iată că am ajuns în acest moment în care mai trebuie să facem doi paşi. (...) Încurajez să facem aceşti paşi. În privinţa alegerilor, îndemn cetăţenii să se pronunţe asupra acestei iniţiatice de igienă morală", a transmis Barna.

În 29 iunie, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis convocarea sesiunii extraordinare în perioada 1 - 15 iulie, printre proiectele care se aflau pe ordinea de zi fiind şi iniţiativa USR "Fără penali în funcţii publice".

Camera Deputaţilor este convocată într-o nouă sesiune extraordinară, în perioada 16 - 31 iulie, în prelungirea actualei sesiuni extraordinare.

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
PSD nu votează în Parlament Legea privind carantinarea până când Guvernul nu vine cu explicații

La presiunea liderilor din ţară, PSD nu mai vrea să voteze legea privind carantina trimisă de Guvern în Parlament.

USR cere PSD să nu se mai joace cu sănătatea românilor și să permită adoptarea legii carantinei

Reprezentanţii USR au condamnat modul cinic în care PSD joacă politic un subiect atât de important pentru sănătatea românilor şi cere social-democraţilor să nu blocheze adoptarea proiectului de lege privind carantina şi izolarea, scrie News.ro.

Traian Băsescu, mesaj pentru Orban: Nu mai sta la mâna PSD-ului. Dacă nu, ”hasta la vista baby”

Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a transmis, duminică seară, premierului Ludovic Orban că are toate instrumentele legale să ia măsuri concrete împotriva pandemiei, făcând referire la documente internaţionale.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.