Barbatul care l-a scuipat pe presedintele Traian Basescu, dus din nou la psihiatrie. Adrian Zglobiu ar putea fi internat

61519227

Adrian Zglobiu, barbatul care sambata l-a scuipat pe Traian Basescu in Portul Constanta a fost dus din nou la Sectia de Psihiatrie de la Palazu Mare pentru a fi suspus unei expertize psihiatrice complexe.

Potrivit reprezentantilor Parchetului Tribunalului Constanta, Adrian Zglobiu va fi expertizat psihiatric, fiind posibil ca medicii sa decida internarea acestuia, pentru investigatii complexe, astfel incat sa se poata stabili daca are afectiuni psihice si daca a avut discernamant.

"Nu putem sti cat dureaza. Este posibil, daca medicii vor sa-l interneze, sa dureze si cateva saptamani. Vorbim aici despre o evaluarea psihiatrica, o actiune complexa, pentru a se stabili daca are discernamant, daca este sanatos. Va fi expertizat atat cat considera specialistii ca este nevoie", au precizat, luni, reprezentantii Parchetului Tribunalului Constanta.

Adrian Zglobiu, in varsta de 39 de ani, din Constanta, l-a scuipat in fata, de la o distanta foarte mica, pe presedintele Traian Basescu, in momentul in care acesta a coborat de pe nava scoala "Mircea", la finalul vizitei facute la bordul vasului dupa ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc, sambata, in dana de pasageri a Portului Constanta.

Dupa incident, barbatul a fost imobilizat de catre ofiterii SPP, in timp ce seful statului s-a sters cu mana pe fata, apoi a continuat sa stea de vorba cu cativa oameni din multimea adunata in terminalul de pasageri al Portului Constanta, dupa care s-a urcat in masina si a plecat din port.

Dupa ce a fost imobilizat de ofiterii SPP, barbatul a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar acestia l-au dus la sediul Politiei Judetene Constanta, ulterior fiind audiat si la Parchetul Tribunalului Constanta.

Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu declara ca acesta a sustinut in fata anchetatorilor ca gestul sau, de a-l scuipa pe presedinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan. De asemenea, Adrian Zglobiu le-a spus jurnalistilor ca a fost deranjat de cantecele patriotice de la ceremonie, "cantate pentru Basescu".

"Dupa ce a vandut flota vrea cantece patriotice?", spunea constanteanul.

Intrebat apoi daca regreta gestul facut, barbatul a raspuns: "Regret ca nu am emigrat din Romania, ca am fost fraier sa raman".

Barbatul a fost retinut de procurori in noaptea de sambata spre duminica, pentru ultraj, loviri si alte violente, dar ulterior anchetatorii au schimbat incadrarea juridica in cazul sau, el fiind cercetat pentru tulburarea linistii si ordinii publice.

In noaptea de duminica spre luni, Adrian Zglobiu a fost eliberat din arestul Politiei, dupa expirarea ordonantei de retinere. El le-a spus jurnalistilor care l-au asteptat la iesirea din arest ca nu face parte din nicio formatiune politica.

Luni, reprezentantii Parchetului Tribunalului Constanta au anuntat ca presedintele Traian Basescu a depus plangere penala impotriva barbatului pentru infractiunea de ultraj, plangerea fiind transmisa prin e-mail.

In aceste conditii, procurorii au preluat dosarul de la Politia Constanta, cercetarile fiind facute pentru infractiunile de ultraj, tulburarea ordinii si linistii publice.

Presedintele Traian Basescu a participat, sambata, in Portul Constanta, la ceremonia de intoarcere a navei scoala "Mircea" din voiajul anual de instructie.

Seful statului a inmanat echipajului navei scoala "Mircea" Ordinul "Virtutea Maritima" - in grad de Ofiter, cu insemn de pace, cu care a fost decorat pavilionul vasului, iar dupa ceremonie a facut o vizita la bordul navei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61312181
Theodor Stolojan: Daca partidele de dreapta nu coopereaza, ajungem ca in 2000, bucurosi sa-l votam pe Iliescu

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, marti, ca partidele de dreapta trebuie sa coopereze in perspectiva alegerilor prezidentiale din acest an, pentru ca altfel se va ajunge la situatia din anul 2000.

60409872
Mihai Razvan Ungureanu a fost la sediul PNL sa vorbeasca cu Antonescu: Suntem intr-o faza incipienta. Nu discutam fuziuni

Presedintele Fortei Civice, Mihai Razvan Ungureanu, a declarat, marti, la finalul discutiei cu presedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, ca discutiile pentru coagularea dreptei sunt intr-o faza incipienta si nu este vorba despre fuziuni.

61464856
Elena Udrea: Partidele de centru-dreapta nu se vor uni, va fi poate o intelegere in turul 2 la Presedintie

Elena Udrea sustine, intr-o postare pe Facebook, ca partidele de centru-dreapta nu se vor uni, deoarece ”sunt prea mari resentimentele personale ale liderilor si prea slabe caracterele”.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.