Avocatul Poporului: Toate pensiile speciale pot fi desființate, exceptând magistrații

62177425
Agerpres

Avocatul Poporului, Renate Weber, afirmă că toate pensiile speciale pot fi eliminate, cu excepţia celor de care beneficiază magistraţii.

Weber a vorbit, miercuri seară, la TVR, despre eliminarea pensiilor speciale, susținând că foşti parlamentari PNL au ”înroşit telefonul” cerându-i să atace la CCR legea care prevedea desfiinţarea pensiilor deputaţilor şi senatorilor.

”Pot s-o rezolve mâine, dacă vor, pentru că decizia 900 din 15 decembrie 2020 a Curţii Constituţionale este foarte categorică: singura categorie de profesionişti la care poţi găsi o susţinere în Constituţie sunt magistraţii... sunt şi cei de la Curtea Constituţională, dar toţi magistraţii. De ce? Pentru că numai cu referire la ei Constituţia vorbeşte de independenţă, vorbeşte de incompatibilităţi. Toate celelalte categorii…, inclusiv parlamentarii, că au fost tare supăraţi că nu am atacat la Curtea Constituţională tăierea pensiilor... Vai de mine, mi-au înroşit telefonul. Deci niciodată, eu de când sunt în funcţia asta, niciodată nu am primit telefoane câte am primit pentru pensiile parlamentarilor. Şi cei mai mulţi erau din PNL, credeţi-mă!” - a declarat Avocatul Poporului, potrivit News.ro.

Întrebată de ce a fost sunată de parlamentari liberali, Renate Weber a răspuns:

„Să atac la Curtea Constituţională, pe cuvânt! (…) Mă sunau cei care deja nu mai erau parlamentari, erau beneficiarii pensiei şi, în loc să se ducă să facă lobby la colegii lor de partid, făceau la mine, să atac când o să fie votată”.

Ea a explicat că tocmai în baza deciziei CCR care arată că sunt constituţionale pensiile de serviciu ale magistraţilor, fiind singura categorie prevăzută de legea fundamental, nu a atacat la CCR eliminara pensiilor speciale ale foştilor deputaţi şi senatori.

”Deci, au început cu parlamentarii. Dacă mâine vor, mâine pot să dea legi pentru fiecare din celelalte, pot să facă acest lucru fără probleme, peste tot, credeţi-mă!”, a adăugat Avocatul Poporului.

Aceasta a precizat că, în opinia sa, ”problema cea mare” este legată de vârsta la care beneficiarii pensiilor de serviciu se pot pensiona.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62177423
Ciolacu, despre parlamentarii PSD care au votat la două mâini: ”A fost un gest reflex”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că în şedinţa grupului parlamentar se va discuta despre cei care au votat la Legea bugetului "la două mâini". 
62100595
Ion Iliescu anunță că s-a vaccinat anti-COVID. "Pentru vârsta pe care o am, mă simt bine"
Ion Iliescu a anunțat, chiar în ziua în care a împlinit 91 de ani, că s-a vaccinat anti-COVID și că nu a întâmpinat reacții adverse după ce i-a fost administrat serul.
62081674
În loc să se ocupe de legi importante, parlamentarii ”muncesc” la Ziua Matematicii sau Ziua Medierii
Aleșii au votat bugetul, iar acum ar trebui să adopte, cât mai repede, legi care să aducă soluții pentru problemele României. Teoretic, pentru că realitatea din noul Parlament este alta.