AUR depune moțiune de cenzură împotriva lui Ciolacu. USR va susține un astfel de demers doar când ”lucrurile vor fi clare”

62506922

Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că parlamentarii acestui partid vor depune săptămâna viitoare o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. La rândul lor, cei din USR declară că ar putea susține moțiunea AUR.

"Depunem săptămâna viitoare o moţiune de cenzură şi aşteptăm aceeaşi reacţie decentă din partea premierului Marcel Ciolacu - să plece", a afirmat, luni seară, preşedintele AUR, George Simion, la Parlament.

El a precizat că moţiunea de cenzură va fi semnată de parlamentarii AUR împreună cu senatorii şi deputaţii "de bun simţ din Opoziţie" care doresc să li se alăture.

"Am reuşit, noi, ca Opoziţie, să determinăm demisia celui mai arogant, celui mai infatuat preşedinte din istoria României, celui mai slab dintre toţi preşedinţii pe care România i-a avut. Nu este un motiv de bucurie. Am ajuns noi să îndeplinim promisiunile electorale făcute de Iohannis, să dăm sens, să dăm conţinut şi să realizăm acea promisiune din campania de la al doilea mandat al lui Klaus Werner Iohannis - "Pentru o Românie normală".

Într-o Românie normală, Klaus Iohannis trebuia să-şi dea demisia. Nu a vrut să-şi dea demisia de bună voie, coaliţia PSD-PNL-UDMR l-a ţinut în braţe (....) până n-au mai putut să-l ţină. (...) Demersurile noastre de abia încep, sperăm să intrăm într-o normalitate, sperăm să avem o Românie normală, să revenim la cadrul constituţional democratic. (...) Sper că, de astăzi, Klaus Iohannis este istorie, o pagină de istorie neagră, ce-i drept, pentru poporul român", a susţinut Simion.

Simion spune că nu va refuza o funcție de conducere în stat

Preşedintele AUR a mai precizat că "nu se va da în lături de a ocupa funcţii de demnitate publică", de care se va achita "cu brio".

"Viitorul preşedinte Călin Georgescu va decide următoarea majoritate parlamentară. Dacă nu se va găsi un consens pentru o majoritate stabilă, putem ajunge inclusiv la varianta de alegeri anticipate (...). Klaus Iohannis este istorie. Săptămâna viitoare vom depune o moţiune de cenzură", a adăugat Simion.

Potrivit liderului AUR, "cine nu îşi pune semnătura pe o moţiune de cenzură este, în mod clar, un trădător".

"Nu avem nevoie de trădători în jurul nostru. Nu avem nevoie de persoane care se autopropun pentru funcţia de preşedinte, vrem revenirea la turul doi, vrem revenirea la cursul constituţional şi democratic", a transmis Simion.

Pe de altă parte, liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat luni că nu exclude susţinerea unei moţiuni de cenzură, cu condiţia perspectivei unei guvernări pro-democratice, "responsabile".

Precizările au fost făcute după ce Ionuţ Moşteanu a fost întrebat dacă USR ar susţine o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, iniţiată de partidele suveraniste.

USR, despre moțiune: ”Ciolacu e depășit. Atunci, de ce nu?”

"Haideţi să vedem moţiunea de cenzură, haideţi să o vedem depusă în Parlament. Dacă vor să o depună, nu au nevoie de semnăturile noastre. Au semnăturile necesare pentru depunerea moţiunii de cenzură. (...) Eu cred că Ciolacu e depăşit. Cum se spune la avioane, că tot îi plac dânsului avioanele, şi-a depăşit rezerva de zbor. Cred că e depăşit. Târăşte un scandal public pe care nu l-a clarificat, acel scandal Nordis. Cred că este un premier slab, care a dus bugetul României în gard în anii trecuţi şi nu mai are credibilitate ca să ne scoată din criza asta", a spus Moşteanu, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a menţionat că USR va susţine o moţiune de cenzură doar în momentul în care se va cunoaşte cu certitudine viitoarea majoritate parlamentară care se va forma după căderea Guvernului.

"România trebuie guvernată şi vom vota pentru a da jos un guvern în momentul în care este foarte clar ce guvern şi ce majoritate se formează şi ce guvern se poate pune în loc. Suntem oameni politici responsabili şi nu ne jucăm de-a politica. În momentul în care lucrurile vor fi clare, să zicem: îl dăm jos pe Ciolacu, dar se formează o guvernare responsabilă, pro-democratică, cu un premier care să ne redea speranţa că poate pune România pe calea corectă şi bugetul României pe drumul corect. Atunci, de ce nu?", a afirmat Moşteanu.

Pe de altă parte, el a apreciat că "jocul politic se va reseta" după alegerile prezidenţiale.

"Eu cred că jocul politic se va reseta după prezidenţiale, chiar cred că se vor schimba multe", a mai spus el. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Bolojan se suspendă din calitatea de membru al PNL şi îl propune pe Predoiu pentru a prelua interimar şefia partidului

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunţă că se suspendă din calitatea de membru al PNL, precizând că marţi după-amiază, în Biroul Politic Naţional va fi ales un interimar la conducerea partidului.

Crin Antonescu spune că el nu este o variantă pentru preşedinţia interimară a PNL. "Să ne păstrăm calmul"

Candidatul comun al coaliţiei la prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat luni că el nu reprezintă o variantă pentru a deveni preşedinte interimar al PNL, după ce Ilie Bolojan, şef al Senatului, va ocupa funcţia de preşedinte interimar al României. 

Consultant: Imaginea României atârnă de un fir de ață. Am văzut cei mai importanți lideri încercând să fugă

Imaginea României atârnă acum de un fir de ață, după demisia președintelui Klaus Iohannis, iar cei mai importanți lideri au fost văzuți fugind ”practic, de această situaţie unică în istoria României”, susține consultantul Adrian Negrescu.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.