Consultant: Imaginea României atârnă de un fir de ață. Am văzut cei mai importanți lideri încercând să fugă

62518710
IMAGO

Imaginea României atârnă acum de un fir de ață, după demisia președintelui Klaus Iohannis, iar cei mai importanți lideri au fost văzuți fugind ”practic, de această situaţie unică în istoria României”, susține consultantul Adrian Negrescu.

România are nevoie de lideri responsabili care să explice în spaţiul public care sunt motivele demisiei preşedintelui Klaus Iohannis, care este parcursul schimbărilor de la vârfului statului şi să reafirme angajamentele statului român în privinţa reformelor, susţine consultantul economic Adrian Negrescu.

"Imaginea României, perspectiva de rating, atârnă de un fir de aţă. După demisia lui Klaus Iohannis, avem nevoie de lideri responsabili care să explice în spaţiul public care sunt motivele demisiei, care este parcursul schimbărilor de la vârfului statului şi să reafirme angajamentele statului român în privinţa reformelor, a stabilităţii.

Am văzut astăzi, din păcate, cei mai importanţi lideri ai statului român - preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, şi premierul României, Marcel Ciolacu, evitând întrebările jurnaliştilor, încercând să fugă, practic, de această situaţie unică în istoria României. Comportamentul lor trebuia să fie complet diferit. Împreună, cei doi, trebuie să iasă în spaţiul public şi să dea semnalul de stabilitate de care au nevoie investitorii.

Criza politică a fost principalul argument care a stat la baza retrogradării perspectivei de rating a României şi de aceea cred că este nevoie să iasă în spaţiul public şi să explice situaţia, să dea semnalele de stabilitate şi să reafirme angajamentele fiscale, administrative şi politice asumate în faţa organismelor internaţionale", a declarat luni, pentru AGERPRES, Adrian Negrescu.

”Să nu uităm că România trebuie să împrumute în acest an 50 de miliarde de euro”

Potrivit acestuia, în momentul de faţă şi nu este exclus ca, în absenţa acestui demers, să asistăm la o degradare semnificativă a percepţiei investitorilor în privinţa României.

"Faptul că Klaus Iohannis nu şi-a explicat decizia de a demisiona, invocând doar presiunile politice legate de suspendarea din funcţie, creează o senzaţie de instabilitate, de slăbiciune pe care investitorii străini, presa internaţională este puţin probabil să o înţeleagă aşa cum o vedem noi, din ţară.

Să nu uităm că România trebuie să împrumute în acest an 50 de miliarde de euro pentru a susţine funcţionarea statului. Dacă nu vom avea grijă de imaginea publică, dacă nu vom strânge rândurile şi nu vom face reforme, marja de împrumut a României se va reduce semnificativ, mai ales că suntem în plin calendar electoral, iar statul riscă să ajungă, din nou, la mâna FMI. Nu cred că îşi doreşte nimeni să aplicăm reformele dure propuse de Fond, care vizează, în principal, creşterea taxelor", a adăugat consultantul economic.

Klaus Iohannis şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al României. El a menţionat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie. 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Bilanțul lui Iohannis, după 10 ani de mandat. Dezamăgitor în România, unde nu a reușit nicio reformă, dar bine văzut în afară

Primul președinte din istoria României care pleacă din funcție prin demisie părăsește Palatul Cotroceni cu una dintre cele mai scăzute cote de încredere.  

Filmul primei demisii a unui președinte din istoria țării. Iohannis părăsește Cotroceniul pentru a „scuti românii de criză”

Mandatul lui Klaus Iohannis va expira pe 12 februarie, după cum a anunțat președintele demisionar. 

DOCUMENT. Administrația Prezidențială a trimis în Parlament demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României

Administrația Prezidențială a transmis, luni, conducerii celor două Camere al Parlamentului demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României, ”începând cu data de 12 februarie 2025”.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.