ANI susţine că Dominic Fritz a fost în conflict de interese în 2020. Primarul: ”Este absurd și complet neacoperit de fapte!”

62168838
Facebook.com

Agenţia Naţională de Integritate susţine că primarul Timişoarei, Dominic Fritz, s-a aflat în conflict de interese în urmă cu patru ani.  

Conform sursei citate, el ar fi luat în campania electorală un împrumut de la o persoană, iar ulterior a întocmit un act administrativ în folosul firmei reprezentate de aceasta.

"Persoana evaluată a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică. Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societăţii reprezentate de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din OUG nr. 57/2019", a transmis miercuri ANI.

În replică, primarul Timișoarei respinge toate acuzațiile ANI, despre care spune că sunt false: ”E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani - doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani.”

Mesajul lui Dominic Fritz:

”Mi-au făcut și mie un dosărel. Agenția Națională de Integritate consideră că în noiembrie 2020 m-am aflat într-o situație de conflict de interese administrativ și propune să mi se înceteze mandatul. Bineînțeles că tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte. Iar eu voi combate în instanță toată bizareria menită să mi se lipească și mie o etichetă de pătat politic.

E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani - doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani.

Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgula, în CL.

Arhitectul, care NU este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau ne-votarea lui, este și consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (așa se finanțează campaniile electorale în România).

Asta este povestea pe scurt. O să auziți multe atacuri în următoarele zile. O să atac la rândul meu raportul ANI în instanță și nu am niciun dubiu că voi primi dreptate.

O să-mi apăr onoarea și integritatea indiferent cui i s-a pus pata pe mine. Mulțumesc că îmi sunteți alături.” - a transmis Fritz pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
Vlad Voiculescu susține că PSD este obligat de instanţă să îi plătească despăgubiri în valoare de 25.000 euro

Vlad Voiculescu, vicepreşedinte al USR şi fost ministru al Sănătăţii, anunţă marţi că a câştigat procesul intentat PSD ca urmare a afirmaţiilor „mincinoase şi defăimătoare” lansate de Partidul Social Democrat.

 

Mai multe ONG-uri acuză PSD și PNL că ”își bat joc din nou de regulile democrației”: ”Ne arătăm îngrijorarea”

Mai multe ONG-uri acuză PSD și PNL într-o scrisoare deschisă că ”își bat joc din nou de regulile democrației” prin organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale în trei weekend-uri consecutive.

 

Lecție de politică de la un expert. De ce ne plac populiștii și cât de periculoasă este inflația acuzației de „extremist”

Vă invităm la un dialog eveniment cu profesorul Alexandru Gussi, în care temele abordate sunt de la demonetizarea termenului de „extremist” la filtrarea populismului prin procesul democratic și la atracția unora pentru suveranism. 

Recomandări
Urșii și-au schimbat comportamentul și ajung tot mai aproape de oameni. România plătește milioane de lei pe despăgubiri

Țara dintre oameni și urși”, partea a III-a. Știm prea puține despre ursul de astăzi, o spun specialiștii. Trebuie să știm fapte, nu mituri despre comportamentul său și despre ce îl aduce mai aproape de om.

PSD și Mureșan, pe poziții opuse înaintea noului Guvern. Cum se complică negocierile pentru formarea Executivului

Negocierile pentru viitorul Guvern încep cu PSD și PNL pe poziții aproape opuse. Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, anunță că vrea să continue reformele începute de Ilie Bolojan. 

Ce aduce cu el ciclonul care ajunge în România. Țara trece brusc de la vreme de vară la frig. Unde sunt așteptate ninsori

Vremea se schimbă brusc de luni. O masă de aer rece, de origine polară, va traversa țara noastră, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 12 grade. La asta se adaugă vântul puternic și ploile, ba chiar lapovița și ninsorile izolate la munte.