Adrian Veştea: Incertitudinea politică actuală reprezintă un risc major pentru România

Adrian vestea inquam photos george calin
Inquam Photos / George Calin

Incertitudinea politică actuală reprezintă un risc major pentru România, a declarat duminică premierul desemnat Adrian Veştea, făcând trimitere la implementarea proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

El spune că un guvern învestit rapid este una dintre condițiile pentru ca banii europeni să continue să vină în România.

”Dacă vrem să absorbim cât mai mulți din restul de încasat de la UE, trebuie să îndeplinim două condiții cât mai repede: un Executiv funcțional, cu puteri depline, și Parlamentul care să adopte proiectele la care s-a lucrat în toată această perioadă, dar care nu au putut fi promovate la nivel guvernamental. Toate aceste demersuri trebuie realizate în strânsă coordonare cu Comisia Europeană, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și toate celelalte entități implicate în implementare, astfel încât formele finale să fie validate și să permită atragerea fondurilor disponibile prin PNRR. Incertitudinea politică actuală reprezintă un risc major pentru România. Proiectele aflate în derulare sunt construite pe finanțare din Mecanismul de Redresare și Reziliență, iar România a prognozat venituri din fonduri europene în oglindă cu cheltuielile efectuate pentru aceste investiții”, scrie Adrian Veștea pe Facebook, duminică, cu doar câteva minute înainte de momentul deschiderii Congresului Extraordinar al PNL, la care premierul desemnat a decis să nu mai participe.

Veștea spune că, dacă România nu reușește să atragă la timp sumele disponibile, lipsa acestor venituri europene se transformă într-o „presiune suplimentară asupra bugetului de stat și complică gestionarea deficitului bugetar”.

Discuții cu viitorul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

”Am discutat toate aceste aspecte cu viitorul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Florin Zaharia. Vorbim de un profesionist foarte apreciat, cu experiență solidă în relația cu instituțiile europene și în gestionarea fondurilor europene. Florin Zaharia a fost unul dintre principalii oameni de legătură ai României cu Comisia Europeană în ceea ce privește aspecte-cheie ale PNRR și a coordonat, din poziții tehnice și administrative, dosare esențiale pentru atragerea banilor europeni. În ultimul an, în calitate de secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a gestionat domenii-cheie precum fondurile europene, bugetele publice de investiții și relația cu autoritățile publice locale. Anterior, a condus Direcția Generală Programare și Coordonare Sistem din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și a lucrat ca expert în atragerea banilor europeni în domeniul infrastructurii de transport”, mai scrie premierul desemnat.

El subliniază că a insistat în discuțiile cu partidele politice asupra nevoii ca guvernul să aibă „un tehnician foarte bun la MIPE tocmai pentru că timpul presează și există deja dialogul necesar pentru a minimiza eventualele pierderi prin neîndeplinirea unor jaloane și ținte”.

”O altă temă de interes, inclusiv în perspectiva creionării programului de guvernare, o reprezintă intenția mea ca România să fie o voce mult mai activă în negocierile privind cadrul financiar multianual 2028–2034 al UE. Așa cum se știe, la inițiativa președintelui Nicușor Dan, țara noastră face parte din grupul de 16 state intitulat «Prieteni ai Coeziunii», care solicită sume cât mai mari în cadrul Pilonului 1 de coeziune și politică agricolă în viitorul buget al UE”, mai notează Adrian Veștea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
Vestea si bolojan inquam photos malina norocea
Adrian Veștea îl acuză pe Bolojan că elimină „liberalii adevărați” din conducerea PNL: „Sunt tratați cu dispret”

Premierul desemnat Adrian Veștea susține că, prin congresul convocat de Ilie Bolojan, „liberalii adevărați” sunt eliminați din conducerea PNL, iar istoria și identitatea partidului sunt „aruncate la gunoi”.

Id277670 inquam photos george calin
Ce se întâmplă acum în PNL. Ilie Bolojan își construiește o nouă echipă de conducere. Adrian Veștea a renunțat la luptă

Partidul Național Liberal este în prag de congres. Se schimbă statutul și se alege o nouă echipă de conducere. Singurul candidat înscris pentru șefia formațiunii este Ilie Bolojan, actualul președinte.

Vestea agerpres
Răsturnare de situație în cazul lui Adrian Veștea. Lider PNL: Nu va fi exclus din partid la Congres. Nu este pe ordinea de zi

Preşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, afirmă că PNL nu va „compromite” congresul de duminică cu discuţii legate de excluderea lui Adrian Veştea sau a altor membri, afirmând că pe ordinea de zi nici nu există acest subiect.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.