Administrația Prezidențială, anunț oficial despre prima vizită a lui Volodimir Zelenski în România

62353584
Presidency.ro

Administrația Prezidențială a transmis, luni, programul oficial al vizitei președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis. Evenimentul are loc marți, 10 octombrie, la Palatul Cotroceni.

Inițial, vestea primei vizite oficiale a președintelui Ucrainei în România a fost anunțată pe surse de ȘtirileProTV.ro. 

”Vizita reconfirmă continuarea sprijinului necondiționat al României pentru Ucraina, în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva acestei țări, precum și caracterul special al relației bilaterale dintre România și Ucraina, potențialul acesteia și necesitatea discutării, la cel mai înalt nivel, a proiectelor și a temelor de interes comun.

Consultările politice aprofundate, la București, dintre Președintele Klaus Iohannis și Președintele Volodimir Zelenski vor permite, astfel, analizarea amplelor măsuri decise și puse în aplicare de România în sprijinul Ucrainei, în vederea consolidării acestora, precum și discutarea situației de securitate în regiune și la Marea Neagră și a demersurilor necesare pentru gestionarea acesteia.

Totodată, Președintele României va pune accentul pe abordări constructive și pragmatice în domeniile prioritare de cooperare bilaterală și de interes comun, în special pe extinderea conexiunilor transfrontaliere, dezvoltarea relațiilor economice, integrarea europeană și euroatlantică ale Ucrainei, precum și respectarea deplină a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale”- se arată în mesajul Administrației Prezidențiale.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62349750
Reacție după ancheta ”România, te iubesc!” despre Delta Dunării. Dacian Cioloș îi cere lui Marcel Ciolacu ”să răspundă rapid”
Fostul premier Dacian Cioloș îi cere actualul prim-ministru Marcel Ciolacu să spună public dacă ”prietenul său”, Paul Stănescu, care este și secretar general al PSD, este beneficiarul schemei dezvăluită recent de reportajul ”România, te iubesc!”.
62390686
Marcel Ciolacu, despre aderarea la Schengen: Vom găsi calea corectă ca România şi Bulgaria să nu mai fie ţinute la colţ
Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, la Varna, că este total incorect să se pună interesele şi politica internă înaintea intereselor unei Europe întregi.  
62388558
Nicuşor Dan și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Capitalei
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a confirmat, duminică, faptul că va candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei.