40.984 de persoane din judetul Iasi NU ar fi trebuit sa apara pe listele electorale la referendum

60598237

Peste 40.000 de persoane din judetul Iasi nu ar fi trebuit incluse in listele electorale la referendumul din 29 iulie, potrivit datelor trimise de Prefectura Iasi catre Ministerul Administratiei si Internelor.

Potrivit criteriilor stabilite in memorandumul transmis de MAI catre Prefecturile din tara, in judetul Iasi, un numar de 40.984 de persoane nu ar fi trebuit sa se regaseasca pe listele electorale la referendumul pentru demiterea presedintelui Romaniei, din 29 iulie, transmite corespondentul MEDIFAX.

Sursa citata mentioneaza ca cele mai multe, 28.800, reprezinta persoane ale caror acte de identitate au expirat si nu au mai fost reinnoite.

"Pe listele electorale permanente au fost identificate 164 de persoane decedate, 20 care si-au pierdut dreptul de vot prin decizii judecatoresti, iar 5.500 de persoane se incadreaza la punctul «persoane care se identifica la un domiciliu intr-un numar ce nu se coreleaza cu suprafata locuibila si numarul de camere ale imobilului». De asemenea, 28.800 de persoane sunt fara act de identitate actualizat, iar 6.500 cu resedinta sau domiciliul in strainatate", a declarat, duminica, presei, Felix Guzga, purtatorul de cuvant al Prefecturii judetului Iasi.

Datele centralizate la nivelul Prefecturii iesene au fost transmise Ministerului Administratiei si Internelor.

Ministrul delegat al Administratiei, Radu Stroe, a declarat, duminica, referitor la actualizarea listelor electorale, ca s-au primit toate datele din teritoriu si ca acestea sunt de natura sa rastoarne situatia de la Curtea Constitutionala (CC) in legatura cu referendumul din 29 iulie.

Toto duminica, ministrul Administratiei si Internelor, Mircea Dusa, a afirmat datele sunt in curs de centralizare si ca nu isi permite sa faca aprecieri privind decizia pe care ar urma sa o ia Curtea Constitutionala in legatura cu referendumul.

Curtea Constitutionala a admis, in 14 august, solicitarea formulata de presedintele suspendat, Traian Basescu, de preschimbare a termenului sedintei CC la care va fi decisa validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivand instabilitarea politica si impactul asupra economiei.

Anterior, CC daduse ca termen data de 31 august pentru ca Guvernul sa trimita listele electorale permanente.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
60604038
Traian Basescu, la Manastirea din Pasul Prislop: Orice crestin are nevoie de iertare

Presedintele suspendat, Traian Basescu, si sotia sa, Maria, au participat, duminica, la slujba de la Manastirea din Pasul Prislop, unde au fost prezente aproximativ 1.500 de persoane.

60598379
PDL acuza MAI si USL de frauda in legatura cu listele care urmeaza sa fie trimise la CC

Liderul PDL Cristian Boureanu sustine ca MAI, cu sprijinul USL, incearca sa falsifice listele cu alegatori care urmeaza sa fie trimise la CCm el mentionand ca PDL face plangeri penale impotriva lui Victor Ponta, Radu Stroe si Mircea Dusa in acest caz.

60604014
Ministrul Stroe: Actualizarea listelor electorale este de natura sa rastoarne situatia de la CC

Ministrul delegat al Administratiei, Radu Stroe, a declarat duminica, referitor la actualizarea listelor electorale, ca s-au primit toate datele din teritoriu si ca acestea sunt de natura sa rastoarne situatia de la Curtea Constitutionala. 

Recomandări
Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
BNR anunță un record istoric. Euro urcă la 5,27 lei, peste nivelul din mai, când a fost un șoc provocat de căderea Guvernului

Leul se depreciază pe piaţa interbancară, după ce cursul valutar leu/euro a urcat, miercuri, 23 septembrie, la 5,27 lei/euro, peste cotaţia anunţată marți, de 5,2647 lei/euro.

Pod prabusit tir
Un pod de fier s-a prăbușit cu un TIR de zeci de tone pe el, în Bacău. Autoritățile locale dau vina pe șofer

Un pod de fier peste râul Trotuș s-a prăbușit, în noaptea de marți spre miercuri, pe DN 12A, într-o localitate din judeţul Bacău, tocmai când trecea un TIR peste el. 

Vlcsnap 2026 09 23 12h54m04s534
Cine este tânăra Valentina, care a fost găsită moartă într-o valiză în apele Oltului. Iubitul ei este de negăsit

Caz șocant în județul Vâlcea. Câțiva pescari au scos la mal o valiză, în care au descoperit cu groază trupul fără viață al unei tinere. Anchetatorii spun că victima a fost ucisă cu violență.