Bătrânii sunt cei mai vulnerabili în fața coronavirusului. Inițiativa unui grup de voluntari

×
Publicitate

Vârstnicii sunt cei mai vulnerabili în fața virusului, așa că tot mai mulți oameni își unesc forțele și sar în ajutorul lor.

Le fac piața și chiar au grijă ca bunicii să primească acasă, la timp, medicamentele fără care nu pot trăi.

Pentru a-i scuti pe cei mai în vârstă de drumurile lungi până la medic sau farmacie, mai mulți tineri din Târgu Mureș s-au oferit să le ducă gratuit medicamentele direct la ușă. Traseul lor începe de la medicul de familie.

Varga Zsigmond, inițiator proiect: „Zilnic sunt în jur de 20 de solicitări pentru rețete la vârstnici, avem voluntari care s-au implicat. Este un serviciu gratuit.”

Următorul pas este cumpărarea medicamentelor. Pentru că sunt greu de găsit într-un singur loc, voluntarii iau la pas toate farmaciile din oraș.

Andrea Cocoș, voluntar: „Trebuie să căutăm medicamente pentru că în perioada asta nu se găsesc toatemedicamentelela toate farmaciile, deci trebuie să umblăm mult.”

Tot cei care au decis să ajute au pus la dispoziția medicilor de familie și o ambulanță dotată corespunzător, în cazul în care pacienții trebuie consultați acasă.

Horațiu Varga, asistent: „Avem un monitor de funcții vitale care ne permite să măsurăm saturația de oxigen, EKG în 12 derivații. Sunt teste de glicemie, măsurarea temperaturii, teste rapide de urină și administrație de medicație la domiciliu.”

Numărul de solicitări din partea vârstnicilor este tot mai mare.

Voluntarii spun că vor face tot posibilul ca persoanele vulnerabile să nu rămână, însă, fără tratament.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62088325
Cadrele medicale din România își vor putea schimba gratuit anvelopele în perioada de criză

De când a început epidemia de coronavirus în România, tot mai mulți oameni încearcă să vină în sprijinul celor din jur.

62118884
Metoda prin care un medic italian a tratat peste 100 de pacienți infectați cu COVID-19

Italianul Luigi Cavanna, medic primar oncolog din Piacenza, se luptă cu coronavirusul, tratând pacienții la ei acasă.

62118828
Colegiul Sfântul Nicolae din Iași trimite zilnic mâncare Spitalului de Boli Infecțioase din Iași

Peste o sută de porții de mâncare sunt pregătite zilnic în cantina unui colegiu din Iași, apoi trimise la Spitalul de Boli Infecțioase din oraș.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.