„Putin e un nimeni. El și Medvedev sunt niște liliputani, toată lumea îi urăște”. Liderul rus, hulit de nababii de la Moscova

×
Publicitate

Cele 18 tancuri Leopard 2 promise de Germania Kievului au ajuns în Ucraina, împreună cu 40 de vehicule de infanterie, conform publicației Der Spiegel.

În acest timp, rușii au lansat mai multe bombardamente, soldate cu victime, atât în sudul Ucrainei, cât și în orașul Sloviansk, în est.

La Moscova, apar tot mai multe voci critice la adresa lui Putin, considerat principalul vinovat pentru situația în care a ajuns Rusia.

În Bahmut și în alte orașe de pe linia frontului se duc lupte grele, deși rușii par să fi trecut, în mare parte, în defensivă. Atacurile în valuri se încheie, de cele mai multe ori, cu pierderi mari, iar ucrainenii ripostează țintind centrele de comandă rusești.

Liderul grupării Wagner a apărut într-un videoclip filmat la câteva zeci de metri de liniile de apărare ale ucrainenilor, în Bahmut. Exemplul său personal pare să nu mai fie suficient pentru mercenarii care încearcă să spargă linia de apărare a ucrainenilor. Pierderile Wagner sunt uriașe, așa cum dovedesc și aceste imagini filmate într-un orășel din Rusia, unde au fost înmormântați soldații lui Evgheni Prigojin.

Rusia continuă să bombardeze localitățile aflate în imediata apropiere a frontului. În fiecare zi, peste casele oamenilor cad rachete rusești. În Sloviansk, doi oameni au murit și alți 25 au fost răniți după ce mai multe proiectile au lovit o zonă rezidențială. Armata ucraineană a trimis psihologi să stea de vorbă cu localnicii terorizați.

La Moscova, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a reluat declarațiile potrivit cărora țara sa nu face decât să se apere în fața încercării Vestului de a distruge Rusia.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe:Vedem că (occidentalii) sunt împotmoliți într-o rusofobie de peșteră și au sacrificat problemele critice ale propriei lor societăți. Când și dacă se trezesc din beție, vom determina în cel fel putem avea relații pe viitor cu ei”.

Dialog incredibil între doi ruși influenți

Pe de altă parte, apar tot mai mulți ruși care critică regimul lui Putin. De curând, pe internet a apărut o convorbire între Iosif Prigojin, un producător de muzică din Rusia, și Farkhad Ahmedov, om de afaceri rus de origine azeră, fost membru al Dumei de stat din Rusia.

Prigojin: Ai văzut ce a făcut Putin? I-a asmuțit pe toți unul împotriva celuilalt pe tabla de șah. Doar ca să se salveze pe el.

Ahmedov: (Putin) e un nimeni. Un nimeni. Sunt instabili amândoi (Putin și Medvedev). Niște liliputani. Mici și nesiguri. Urăsc pe toată lumea și toată lumea îi urăște. Întrebarea e, când se va termina totul? Cum se va termina totul?

Cel puțin pentru moment, nu se întrevede nicio speranță ca războiul să se încheie în perioada imediat următoare. În Ucraina au ajuns deja primele blindate occidentale, iar ucrainenii și-au încheiat antrenamentele pe tancurile britanice Challenger. O ofensivă a Kievului este tot mai probabilă în săptămânile următoare.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Soldații ruși își acuză comandanții că folosesc "trupe de blocare" pentru a-i împiedica să se retragă. "Conducere criminală"

Membrii unei unități rusești de asalt recent formate își acuză comandanții că au desfășurat trupe pentru a-i împiedica să se retragă și i-au amenințat cu moartea, după ce au suferit pierderi "uriașe" în estul Ucrainei.  

Dictatorul Kim Jong Un îi îndeamnă pe experții nord-coreeni să producă "arme nucleare puternice și de calitate"

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a cerut ca ţara sa să extindă producţia de "materiale nucleare de calitate militară" şi să construiască arme mai puternice, a relatat, marţi, presa de stat.

Rusia avertizează Armenia că vor urma „consecințele grave” dacă se supune jurisdicției Curții Penale Internaționale

Rusia a avertizat Armenia cu privire la consecinţele grave pe le-ar suporta dacă se va supune jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale (CPI), care a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.