Ziua în care Vladimir Putin a plâns. ”Putin pare cu adevărat distrus”

61944712
AFP

În timp ce Rusia se pregătește să-l aleagă pe Vladimir Putin pentru al treilea mandat de președinte, pe 18 martie, jurnalistul BBC Gabriel Gatehouse prezintă un eveniment emoționant petrecut la începutul carierei sale de la Kremlin.

Rușii își văd rar președintele plângând, deși au existat o mulțime de tragedii în timpul celor 18 ani petrecuți la putere. Dar s-a întâmplat o dată, chiar la începuturile sale, pe 24 februarie 2000, la înmormântarea lui Anatoly Sobchak.

Sobchak era unul dintre bărbații care, alături de Gorbachev și Elțin, au contribuit la prăbușirea Uniunii Sovietice. El a fost, de asemenea, reformatorul care a luat un ofițer KBG de nivel mediu, sub numele de Vladimir Putin, din obscuritate, și i-a oferit primul loc de muncă în politică.

Anatoly Sobchak

Anatoly Sobchak inaugurează Austria Square din Saint Petersburg în septembrie 1992, alături de Vladimir Putin (stânga)

Nimeni nu știe ce l-a făcut atunci să ia acestă decizie importantă. Dar astăzi, fracțiunile din vechea unitate de securitate sovietică au pus mâna pe puterea din Rusia într-o asemenea măsură încât să o transforme într-o democrație care nu își merită cu adevărat numele.

La alegerile din acest an se luptă pentru putere 8 candidați, dar Putin este considerat a fi drept ”principalul candidat”, iar rezultatul nu este deloc îndoielnic.

O candidată descrie aceste alegeri ca fiind ”false”. ”Ca la cazino, unde casa câștigă întotdeauna. În democrația Rusiei, câștigul este întotdeauna de partea lui Putin”, a precizat aceasta. Numele ei nu îi este deloc necunoscut lui Putin, ci, din contră, extrem de familiar. Este Ksenia Sobchak, fiica lui Anatoly Sobchak, prietenul și mentorul lui Vladimir Putin.

Ksenia Sobchak

Ksenia are 36 de ani și a lucrat în televiziune, devenind între timp un jurnalist care susține opoziția. În mod clar, Ksenia nu se putea înscrie în cursa pentru alegerile prezidențiale din Rusia fără permisiunea tacită a autoritățile. Așa funcționează democrația în Rusia. Dar aceștia s-ar putea să regrete decizia luată, pentru că tânăra vizitează des studiouri de televiziune și îi numește pe apropiații lui Putin corupți. Ea susține că nu-și dorește neapărat să câștige, ci să fie auzită.

Lăsând la o parte fiica, tatăl acesteia, Anatoly Sobchak, a fost primarul orașului Sankt Petersburg, iar Putin a fost adjunctul său. Cei doi au fost atât de apropiați, încât atunci când Sobchak a fost acuzat de corupție, în anii '90, Putin l-a ajutat să iasă din țară cu un avion privat special.

În acele zile Rusia era în haos. Președintele rus, Boris Elțîn, era frecvent beat și abia putea lua decizii. Astfel, grupul puterii din Rusia au început să caute un înlocuitor și au început să-l propună pe Putin ca succesor al lui. Apoi, brusc, când Putin candida la președenție pentru prima dată, vechiul său prieten, Anatoly Sobchak, moare la vârsta de 62 de ani într-o cameră de hotel din Kaliningrad.

Autopsia a precizat că a fost vorba despre un stop cardiorespirator, dar nu s-au găsit urmele unui atac de cord. Vaduva lui Sobchak, Lyudmila Narusova, a suspectat moartea acestuia și a făcut o autopsie proprie. Întrebată dacă crede că soțul ei a fost ucis, femeia a ezitat până să spună ”Da”, apoi a răspuns: ”Nu știu”.

vladimir putin Lyudmila Narusova

Vladimir Putin și Lyudmila Narusova, în vizită la mormântul lui Anatoly Sobchak, în 2007

Unii au sugerat că Putin ar fi avut de-a face cu moartea sa, dar Lyudmila respinge această ipoteză.

”Uitându-ne înapoi la înregistrările înmormântării lui Anatoly Sobchak, Putin pare cu adevărat distrus. Ochii îi sunt roșii și pare că se luptă să-și înghită lacrimile în timp ce o îmbrățișează pe văduva acestuia. Putin nu este un actor. Nici nu este predispus la manifestări publice emoționante. Deci, este rezonabil să spunem că se lupta cu o anumită durere. Sau este altceva. Vinovăție?”, se întreabă jurnalistul BBC.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61944707
Vladimir Putin acuzat că a obligat ruși să participe la mitingul de pe stadionul Luzhniki

Demonstrația de forță pusă în scenă sâmbătă, la Moscova, de Vladimir Putin a fost criticată de opoziția rusă.

61944704
Benjamin Netanyahu se întâlneşte la Washington cu "adevăratul său prieten" Donald Trump

Premierul israelian Benjamin Netanyahu se întâlneşte luni cu "adevăratul său prieten" Donald Trump, cu prilejul unei vizite la Washington.

61944702
Înregistrare difuzată de ISIS cu momentul uciderii a patru militari americani

Gruparea Statul Islamic a difuzat o înregistrare video care ar surprindeo ambuscadă din Niger, în octombrie, în care au fost ucişi patru soldați americani.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.