Zelenski va face un anunț important despre război. „Pregătim mai multă presiune globală asupra Rusiei”

62382446
AFP

Volodimir Zelenski a vorbit despre noul ministru al Apărării pe care l-a numit în funcţie, Rustem Umerov, despre care a spus că poate „reporni” activitatea Ministerului Apărării, în condiţiile în care Ucraina are nevoie de „rezultate” în acest moment.

„Rezultatele sunt ceea ce Ucraina are nevoie de la toată lumea în acest moment, la toate nivelurile, de la toţi cei care luptă pentru Ucraina, care lucrează pentru Ucraina, care ne sprijină în lume”, a spus Volodimir Zelenski în discursul video nocturn.

Noul ministru al apărării al Ucrainei, Rustem Umerov, este un om puternic, sistematic şi cunoaşte bine sectorul apărării, a spus Zelenski.

„Încă din primele zile ale războiului de amploare, el a fost implicat în negocierile privind armele pentru Ucraina, negocieri foarte sensibile, dar eficiente. De asemenea, este implicat în negocieri pentru eliberarea oamenilor noştri din captivitatea rusă.

Rustem are, de asemenea, rezultate importante pentru Ucraina în această privinţă. El poate reporni activitatea Ministerului Apărării. Este exact de ceea ce avem nevoie acum”, a arătat Zelenski.

”Pregătim mai multă presiune globală asupra Rusiei”

El a ţinut să-i felicite şi pe ofiţerii de informaţii, pe care i-a numit „eroi”, de Ziua Serviciului de Informaţii Militare al Ucrainei.

„Cu toţii înţelegem cât de tari sunt ofiţerii noştri de informaţii - curaj adevărat, rezultate puternice”, a spus Zelenski despre spionajul condus de generalul Kirilo Budanov.

În ceea ce priveşte negocierile internaţionale, Zelenski a anunţat că a vorbit în cursul zilei cu prim-ministrul Regatului Unit, Rishi Sunak, care în weekend va participa la summitul G20 din India, dar şi cu prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu. „Bineînţeles, subiectul principal este securitatea”, a menţionat Zelenski.

„Am avut mai multe întâlniri importante privind activitatea noastră internaţională. În luna septembrie a acestui an, trebuie să obţinem câteva rezultate foarte specifice în activitatea noastră cu partenerii noştri. Este vorba despre noi arme pentru Ucraina - pregătim ştirile - şi despre eforturile noastre diplomatice de a uni şi mai multe ţări pentru a restabili pacea pe întreg teritoriul nostru”, a spus liderul de la Kiev, fără a da detalii specifice. „Pregătim mai multă presiune globală asupra Rusiei”, a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62384493
Rusia spune că a interceptat două drone deasupra regiunii Briansk, afirmă un oficial local
Sistemele de apărare anti-aeriană ale Rusiei au interceptat, joi, două drone deasupra regiunii Briansk din sud-vestul ţării, potrivit CNN.  
62384491
Operațiune contracronometru de salvare a unui cercetător bolnav, blocat la 1.000 de metri sub pământ VIDEO
Peste 150 de salvatori se străduiau joi să ajungă la un cercetător american care s-a îmbolnăvit şi a rămas blocat la aproximativ 1.000 de metri sub pământ, într-o peşteră pe care o explora în sudul Turciei, relatează Reuters.  
62384465
Ultimele fotografii cu regina Elisabeta a II-a înainte de a muri. Imagini nemaivăzute cu suverana | FOTO
Fotografii regali Chris Jackson și Samir Hussein au împărtășit ultimele lor instantanee cu regina Elisabeta a II-a înainte de a muri.