Zeci de români, blocați pe un aeroport din Roma. Ei se vor întoarce acasă miercuri sau vineri

61910478

Zeci de români au rămas blocați pe Aeroportul Ciampino din Roma, duminică, după ce cursa RyanAir cu care trebuiau să se întoarcă în România a fost anulată.

Oamenii spun că au fost reprogramaţi pentru curse de miercuri, joi sau vineri, însă compania s-a oferit să le achite doar o noapte de cazare, iar mulţi sunt revoltaţi pentru că nu îşi permit să stea la Roma încă două, trei sau patru nopţi, informează News.ro, care citează Digi24.

Alții au refuzat oferta şi au vrut să se întoarcă în cursul nopții la Bucureşti, plătind peste 200 de euro pentru un bilet.

„Mi s-a oferit o noapte de cazare în această seară şi zbor vineri seara, voi cere rambursarea şi caut zbor. Miercuri trebuie să fiu la muncă, nu-mi permit să stau până vineri pe buzunariul propriu. Am avut o săptămână de vacanţă, azi trebuia să mă întorc. Ni s-a zis că a fost o grevă din Franţa, multe persoane au rămas la Roma. Unii se văitau că au 80 de euro în buzunar în condiţiile în care se oferă o zi de cazare. Zborurile au început să fie joi, vineri pentru că până atunci sunt toate ocupate”, a spus o pasageră.

 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61952188
Proiectul SF al olandezilor: o “baterie” gigant în Marea Nordului, pe o insulă artificială
Olandezii sunt cunoscuți de secole ca fiind foarte pricepuți la a scoate pământ din mare. De această dată, amenajează o insula în Marea Nordului, pe care vor construi o fermă gigant de producție de energie eoliană.
61952187
Consiliul de Securitate al ONU, reuniune de urgență, după presupusul atac cu arme chimice din Siria
Statele Unite, alături de Franța, Olanda, Polonia, Suedia, Marea Britanie, Coasta de Fildeș și Kuwait au solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.
61952186
Alegeri în Ungaria. Rezultate exit-poll: Fidesz, partidul lui Viktor Orban, a obținut 49,5% din voturi
Un număr impresionant de alegători s-au prezentat, duminică, la urne în Ungaria, unde au avut loc alegerile parlamentare. La ora 18.30, prezența la vot a fost de 68,13%.