Zeci de pasageri, obligați să aștepte la -16 grade aterizarea avionului lui Putin

61939428
Getty

Pasagerii unui avion de linie din Siberia au relatat că sunt blocaţi în aparat pe platforma aeroportului, cu uşile deschise, în timp ce afară este ger, din cauza sosirii avionului preşedintelui Vladimir Putin, relatează AFP.

Pasagerii unui zbor cu destinaţia Moscova au indicat pe reţelele de socializare că aeroportul internaţional din Iemelianovo, în Krasnoiarsk (Siberia), a fost brusc oprit înainte de sosirea avionului prezidenţial, scrie Agerpres.

Angajaţii aeroportului nu au putut să ajungă pe platformă pentru a retrage scara şi închide uşile aeronavei, lăsând pasagerii să aştepte la bord timp de aproape două ore în temperaturi de aproximativ -16 ° C.

Putin Aeroport

'Ei au anunţat că aeroportul a fost închis deoarece Putin urma să aterizeze', a indicat pe Facebook unul dintre pasageri.

Vladimir Putin s-a deplasat miercuri la Krasnoiarsk pentru a se întâlni cu oamenii de afaceri locali şi pentru a participa la discuţiile privind organizarea unui concurs sportiv universitar anul viitor în oraş.

Autorităţile ruse locale iau adesea măsuri drastice înaintea de vreo vizită a şefului statului rus.

Presa locală a relatat anterior că autorităţile au ordonat uzinelor din Krasnoiarsk, un oraş cu peste un milion de locuitori şi foarte poluat, să-şi reducă emisiile înainte de vizita preşedintelui.

Vladimir Putin este marele favorit la alegerile prezidenţiale din 18 martie, când are toate şansele să fie reales pentru al patrulea mandat. O victorie l-ar propulsa în fruntea ţării până în 2024

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61896549
Legile justiției dezbătute în Parlamentul European: „Românii nu sunt un popor de rangul II”
Europarlamentarii populari, liberali şi verzi critică, în dezbaterea din PE, modificările la legile justiţiei şi Codurile penale din România, în timp ce socialiştii europeni au un ton rezervat.
61939377
Parisul, blocat de prima repriză de iarnă adevărată. Meteorologii au emis coduri roșii
Prima repriză de iarnă adevărată în regiunea Parisului a provocat ambuteiaje uriașe și a îngreunat circulația trenurilor.
61939349
China a trimis 300.000 de soldați la granița cu Coreea de Nord. ”Se pregătește de un posibil conflict”
În contextul crizei tot mai accentuate dintre Statele Unite și regimul de la Phenian, China a decis să-și întărească și mai mult granița cu Coreea de Nord.