FOTO. Zeci de case din orașul ucrainean Sloviansk, distruse de rachetele Rusiei: ”Peste 20 de răniți și cel puțin 11 morți”

×
Publicitate

Evgheni Prigojin, liderul grupării mercenare Wagner, a declarat că Rusia ar trebui să pună capăt războiului și să declare că rezultatele așa-zisei operațiuni speciale din Ucraina au fost atinse.

Asta deși, potrivit Ministerului britanic al Apărării, Moscova se pregătește de un război de lungă durată în Ucraina.

Cei de la Londra se bazează și pe faptul că Vladimir Putin a promulgat o lege care simplifică recrutarea în armată și crește pedepsele pentru cei care încearcă să scape de mobilizare.

În orașul ucrainean Sloviansk, din estul țării, echipele de salvare încă încearcă să găsească supraviețuitori în ruinele unui bloc de locuințe distrus de o rachetă rusească în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Localnicii vorbesc cu durere despre vecinii care sunt dați dispăruți în mormanul de moloz.

Sloviansk, Ucraina

- ”Acela e apartamentul meu, lângă balcon. Al doilea e numărul 6, apoi numărul 9. Acolo sunt doi oameni, soț și soție.”

- ”O bunică locuia acolo. Fiul ei, Lioșa, e probabil pe undeva pe aici. Încă o caută, așa-i? Era cel mai probabil... Mă apucă tremuratul iarăși. Și acolo mai era încă un vecin, Vitea, un om cu părul cărunt.”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că nimeni dintre cei responsabili de acest atac nu va fi iertat sau uitat vreodată.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: ”Acest atac terorist a lovit și a distrus peste 50 de clădiri rezidențiale, dintre care mai bine de 30 sunt blocuri de apartamente. Sunt peste 20 de persoane rănite și cel puțin 11 morți. Printre ei e și un copil mic, un băiețel născut în 2021.”

În Bahmut, rușii susțin că au ocupat 80% din suprafața orașului.

Flancurile atacului au fost întărite cu unități speciale ale armatei ruse, care susțin asalturile grupării mercenare Wagner.

De cealaltă parte, ucrainenii au fortificat zonele pe care încă le mai controlează și care oferă o protecție mai bună, pentru că sunt la înălțime față de restul orașului. Au loc, în continuare, lupte grele, cu pierderi masive de ambele tabere.

La Moscova, președintele Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere oficiată de patriarhul Kiril la catedrala de la Kremlin.

Liderul rus apare singur în cadru, așa că e greu de spus dacă a fost prezent la slujbă alături de zecile de persoane care au umplut lăcașul sau dacă imaginile cu el au fost adăugate mai apoi, la montaj.

Cu o zi în urmă, Vladimir Putin a promulgat legea care simplifică mobilizarea ruşilor în armată. Recrutarea în sistem digital ar putea să le interzică bărbaților să părăsească țara și ar face aproape imposibilă eschivarea de la încorporare.

Poliţia are dreptul să îi vâneze pe cei refractari, care riscă pedepse cu închisoarea. Administraţia financiară, universităţile şi alte organisme publice vor avea datoria de a furniza informaţiile personale ale mobilizaţilor.

Refuzul de a se prezenta la centrul de înrolare îi va priva astfel pe ruşi de posibilitatea de a lucra ca antreprenor sau independent, de a primi împrumuturi sau de a dispune de locuinţa şi maşina lor.

Precedenta mobilizare din septembrie 2022 a provocat fuga a zeci de mii de ruşi în străinătate.

Pe de alta parte, poliţiştii de frontieră finlandezi au dezvăluit traseul viitoarei "cortine de fier" care va acoperi o parte din imensa graniţă de 1.340 de kilometri cu Federatia Rusa.

În total, vor fi ridicaţi 200 de kilometri de garduri de sârmă ghimpată, de trei metri înălţime, bugetul prevăzut fiind de 380 de milioane de euro. 70% din gard se va afla pe frontiera de sud-est, cea mai densă a liniei de graniţă cu Rusia.

Restul mai la nord, pe teritoriul, în mare parte nelocuit, care urcă spre Laponia şi graniţa norvegiană din Arctica.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62340077
Turiștii de pe străzile din Portofino vor fi amendați dintr-un motiv incredibil

Turiștii din Portofino care se opresc pe străzi pentru a face poze vor fi amendați, potrivit unei decizii a autorităților locale menite să fluidizeze circulația în orașul extrem de aglomerat.

 

62340062
Crime într-un parc acvatic din Mexic. ”Ucigaşi plătiţi, în jur de douăzeci”, au omorât 7 oameni, inclusiv un copil

Şapte persoane, inclusiv un copil, au fost ucise sâmbătă, de un grup armat care a pătruns în parcul acvatic din La Palma, în statul Guanajuato (centrul Mexicului), potrivit autorităţilor locale, citate de AFP și preluate de News.ro.

62340033
I-a dat un rinichi tatălui ei ca donator anonim, pentru că el nu voia să o pună în pericol. ”Aș face-o iar și iar și iar”

Când rinichiul lui John Ivanowski a început să cedeze şi avea nevoie de un transplant, cea mai probabilă donatoare era fiica lui, Delayne. Dar Ivanowski nici nu voia să audă de aşa ceva.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.