Zeci de cadavre au fost descoperite într-un râu care desparte Sudan de Etiopia

62205593
Getty

Un oficial sudanez a declarat că autoritățile locale din provincia Kassala au descoperit, săptămâna trecută, în jur de 50 de cadavre care pluteau în râul care desparte Sudan de Etiopia.

Din câte se pare, este vorba de trupurile unor persoane care au încercat să scape de războiul din regiunea etiopiană Tigray.

Unele cadavre prezentau răni de glonț sau aveau mâinile legate. Potrivit oficialului sudanez, va fi nevoie de o expertiză criminalistică pentru a stabili cauzele deceselor, notează The Guardian.

Doi angajați etiopieni din domeniul sănătății, aflați în satul de graniță Hamdayet, au confirmat prezența cadavrelor în râul Setit, cunoscut în Etiopia sub numele de Tekeze. Râul curge prin zone de conflict din provincia Tigray, unde locuitorii au acuzat forțele etiopiene și pe aliații lor de atrocități.

Tewodros Tefera, un chirurg care a fugit din regiunea Tigray în Sudan, a declarat pentru Associated Press că două cadavre au fost găsite luni, un bărbat cu mâinile legate și o femeie cu o rană la piept. Refugiații din Sudan au îngropat cel puțin alte zece cadavre, a spus el. Acesta a filmat momentul în care mai mulți bărbați pregătesc un giuliu pentru un cadavru care plutește cu fața în jos în râu.

Tewodros a afirmat că trupurile au fost găsite în aval de orașul Humera din provincia Tigray, unde autoritățile și trupele aliate din regiunea etiopiană Amhara au fost acuzate de refugiați că au gonit localnicii și le-au luat pământurile. "Ne ocupăm de cadavrele găsite de pescari", a spus Tewodros, care a adăugat: "Bănuiesc că sunt mai multe în râu".

Deși trupurile găsite au fost greu de identificat, unul dintre ele avea un nume folosit în dialectul din Tigray, Tigrinya, tatuat pe mână, a spus chirurgul.

 

Guvernul etiopian a reacționat pe Twitter

 

Un alt doctor din satul Hamdayet, care a văzut cadavrele, a declarat că unele dintre ele aveau semne pe față care indicau că este vorba de etnici din Tigray. "Unele cadavre fuseseră lovite cu toporul", a spus acesta, apoi a dezvăluit martorii i-au spus că nu au reușit să tragă la mal toate cadavrele pentru că apele râului sunt rapide în perioada sezonului ploios.

Guvernul etiopian a a anunțat pe Twitter că relatările despre cadavre sunt false, ele fiind răspândite de "propagandiștii" forțelor din Tigray.

Luptele din Tigray, dintre forțele federale etiopiene și partidul local aflat la conducerea provinciei (TPLF), au izbucnit în noiembrie 2020. Din cauza acestui conflict, mii de oameni au murit, iar zeci de mii s-au refugiat în Sudan.

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Bandajul de pe ceafa lui Kim Jong-un, un nou mister care stârnește semne de întrebare cu privire la starea sa de sănătate

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a fost surprins în aparițiile sale publice din ultimele zile, difuzate de televiziunea de stat nord-coreeană, cu un bandaj pe ceafă.

Captură record în Slovenia. Un pescar a reușit să prindă un ton uriaș, de peste 250 de kilograme

Captură record înregistrată în apele slovene ale Mării Adriatice.

Incendiile au devastat sate întregi din sud-vestul Turciei. Alertă și în Atena, Croația și Bulgaria

Pentru localnicii din regiunile afectate de incendii, situația este cu mult mai dramatică decât o vacanță ratată.

Recomandări
Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.

DIICOT a clasat dosarul fostului consilier al lui Traian Băsescu: „Sunteți mulțumit de numirile făcute, domnule Președinte?”

Fostul consilier prezidenţial Cătălin Avramescu, vizat, luna trecută, de percheziţii într-un dosar în care se făceau cercetări pentru pornografie infantilă, a anunţat, joi, că DIICOT „a emis ordonanţă de clasare”, iar „dosarul «Pampers» a fost închis.

Român căutat de autoritățile daneze pentru omor, prins în Constanța. Este acuzat de o crimă înfiorătoare

Un român de 22 de ani pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare a fost reținut în Constanța. Era căutat de autoritățile din Danemarca și este bănuit într-un caz de omor.