WSJ: Guvernul SUA a pastrat peste zece ani o baza de date cu apeluri efectuate in strainatate

61432573

Departamentul american al Justitiei a pastrat timp de peste un deceniu o baza de date privind apeluri telefonice efectuate in strainatate, dar programul a fost oprit in 2013, a declarat un oficial pentru AFP, potrivit Mediafax.

Dezvaluirea existentei unui program de colectare secreta a datelor apelurilor telefonice din Statele Unite a provocat o controversa in 2013 asupra protectiei vietii private, obligandu-l pe presedintele Barack Obama sa apere personal necesitatea acesteia in lupta impotriva terorismului.

Potrivit WSJ, o baza de date cu aceste apeluri in strainatate a fost pastrata timp de peste un deceniu.

Informatia se afla intr-un document judiciar depus joi in cazul unui barbat acuzat de conspiratie in vederea exportarii ilegale de echipamente electronice in Iran.

Un reprezentant al Autoritatii federale pentru lupta impotriva drogurilor (DEA) explica, in acesta, ca agentia sa, care face parte din Departamentul Justitiei, utilizeaza de mult timp o citatie a administratiei - ci nu o ordonanta judiciara - pentru a obtine metadate ale unor apeluri telefonice efectuate intre Statele Unite si strainatate care au "o legatura demonstrata cu traficul international de droguri si alte activitati criminale care-i sunt asociate", potrivit WSJ.

O sursa a precizat pentru ziar ca programul a inceput in anii '90 si viza apeluri catre tari care nu au fost identificate.

Un oficial de la Departamentul Justitiei, Marc Raimondi, a declarat, intr-un e-mail, pentru AFP, citata de Medaifax, ca "programul a fost suspendat in septembrie 2013 si, pana la urma, a fost oprit. El nu este activ si nici utilizabil in cercetari din septembrie 2013, iar toate informatiile au fost suprimate".

In plus, "agentia nu mai colecteaza esentialul metadatelor telefonice prin intermediul furnizorilor americani" de telecomunicatii, a adaugat el.

In 2013, dezvaluiri despre spionarea comunicatiilor americanilor cu strainatatea, in cadrul luptei impotriva terorismului, au provocat proteste din partea aparatorilor libertatilor. Era vorba in special despre metadate ca numarul apelat si durata apelului, dar nu si despre continutul conversatiilor in strainatate.

Articol recomandat de sport.ro
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Citește și...
61619712
Un barbat a fost ucis cu 17 lovituri de cutit, in Franta. O organizatie musulmana denunta crima drept "islamofoba"

Un barbat de origine marocana a fost ucis in noaptea de marti spre miercuri cu 17 lovituri de cutit, la Vaucluse (sud), o crima denuntata vineri drept "islamofoba" de catre o organizatie musulmana, relateaza AFP, citata de Mediafax.
 

61549414
Curtea Penala Internationala va examina posibile crime de razboi comise in Palestina. Israel: Este o decizie scandaloasa

Procurorul Curtii Penale Internationale a anuntat lansarea unei examinari preliminare, etapa prealabila anchetei, asupra presupuselor crime de razboi comise in Palestina, decizie calificata de Israel drept scandaloasa, relateaza AFP, citata de Mediafax.

61622990
Vicepremierul Bulgariei: Tara noastra trebuie sa urmeze exemplul Romaniei in combaterea coruptiei

Bulgaria trebuie sa urmeze exemplul Romaniei in combaterea coruptiei, a declarat vicepremierul bulgar Meglena Kuneva dupa intrevederea pe care a avut-o cu Laura Codruta Kovesi, procuror-sef al DNA, si cu Horia Georgescu, presedintele ANI.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 29 12h49m54s338
„Zici că eram într-un film”. Mărturii cutremurătoare după accidentul feroviar din Spania. Salvatorii caută restul victimelor

Ministrul nostru de externe a anunțat că un român a fost rănit în cumplitul accident feroviar din Spania. A primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să mai fie investigat medical în cursul zilei de joi.

Download
Nava Contship Jet, lovită de trei drone în Marea Neagră, s-a scufundat în largul Bulgariei. Cei 18 marinari sunt nevătămați

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.

Tren spania
Ministerul de Externe a anunțat că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.