Vulcanul Fuego a început să erupă, în apropierea capitalei Guatemalei

61938291
AFP

Statul din America Centrală este la un pas de un dezastru natural.

Vulcanul Fuego din Guatemala, cu o altitudine de 3.763 m, a erupt joi, aruncând în aer coloane de cenuşă, a anunţat protecţia civilă care a declarat alertă vulcanică portocalie în regiune, informează AFP.

Situat la 35 de kilometri de capitală, vulcanul Fuego a început să erupă miercuri seară, aruncând cenuşă până la 1.700 de metri deasupra craterului său, a precizat pentru jurnalişti David de Leon, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei naţionale de luptă împotriva catastrofelor naturale (Conred).

Conred a declanşat alertă portocalie ''în faţa creşterii activităţii vulcanului Fuego'', care expulzează lavă până la o înălţime de 500 de metri deasupra craterului şi aruncă ''particule fine'' de cenuşă peste cel puţin opt sate învecinate, potrivit purtătorului de cuvânt.

Ca măsură preventivă, cursurile şcolare au fost suspendate în mai multe şcoli din regiune.

Vulcanul Fuego a provocat în septembrie 2012 evacuarea a aproximativ 10.000 de locuitori, iar de atunci au mai avut loc câteva erupţii.

În afară de Fuego, în Guatemala mai există doi alţi vulcani activi, Santiaguito (în vet) şi Pacaya (în sud), la 30 km de capitală.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61938290
Un șofer a intrat cu maşina în pietoni, în Shanghai. Sunt cel puţin 18 răniți
Cel puțin 18 persoane au fost rănite, după ce un șofer i-a izbit în plin cu o dubă. Incidentul s-a produs vineri dimineața, într-un cartier din Shanghai.
61938289
Un vânzător de burgeri a câștigat 9 milioane de lire sterline tranzacționând acțiuni online
Un vânzător ambulant de burgeri se gândește să-și închidă toneta după ce a câștigat 9 milioane de lire sterline tranzacționând acțiuni online.
61938287
Trei reprezentante ale Congresului American, surprinse jucându-se pe telefon în timpul discursului lui Trump
Trei reprezentante din Congresul American au fost surprinse butonând telefoanele în timpul discursului despre Starea Națiunii, susținut de președintele american Donald Trump, marți seară.