Vladimir Putin: Organizatorii revoltei Wagner vor fi aduși în fața justiției

62359793
Shutterstock

Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că organizatorii revoltei armate din weekend vor fi „aduși în fața justiției” și că armata rusă ar fi pus oricum capăt rebeliunii, potrivit CNBC.

Comentariile președintelui rus au fost primele privind rebeliunea de zilele trecute, când sute de mercenari ai Grupului Wagner, conduși de Evgheni Prigojin, au mărșăluit spre Moscova, în ceea ce părea a fi o rebeliune armată împotriva conducerii militare a Rusiei.

„Aceasta este o activitate criminală, care are ca scop slăbirea țării. Aceasta a fost o amenințare colosală”, a spus Putin într-un discurs televizat.

Putin nu a făcut nici o menţiune, în discursul său, la numele liderului grupului Wagner, Evgheni Prigojin, care a condus revolta. Putin l-a acuzat din nou pe liderul Wagner, fără a-l numi, că „şi-a trădat ţara şi poporul” în timp ce „şi-a minţit” oamenii, scrie Agerpres.

Prigojin s-ar afla în prezent în Belarus, la un hotel din Minsk, într-o cameră fără geamuri, conform senatorului american Mark Warner, citat de CNBC.

Președintele rus a mai precizat că că îşi va onora promisiunea de a permite luptătorilor Wagner să se mute în Belarus, dacă doresc, sau să semneze un contract cu Ministerul Apărării sau pur şi simplu să se întoarcă la familiile lor.

În discursul său, Putin a mai spus că toate deciziile necesare pentru a neutraliza ameninţarea au fost luate încă de la început.

Revolta ar fi fost înăbuşită oricum, iar organizatorii şi-au dat seama că acţiunile lor au fost criminale, adaugă el.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62360739
Ce riscă un elev din Italia după ce a fost prins cu telefonul în timpul examenului. Ministerul Educației a deschis o anchetă

Un elev al unui liceu din Sulmona, Italia, va trebui să repete anul școlar după ce a fost prins folosind telefonul mobil în timpul examenului de bacalaureat, conform ansa.it.

62360735
A murit un actor din filmul Titanic. A jucat rolul unuia dintre strămoșii soției CEO-ului OceanGate

Un actor care a jucat în filmul Titanic, regizat de James Cameron, a murit pe 21 mai, la vârsta de 94 de ani.

62360727
Șeful politicii externe din UE, despre Evgheni Prigojin: ”Monstrul creat de Putin acționează împotriva creatorului său”

Luni seara, președintele rus Vladimir Putin s-a adresat națiunii și a vorbit pentru prima oară despre revolta eșuată din weekend a militarilor Wagner. 

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.