Vladimir Putin este frustrat de eșecul armatei și ar putea ordona o escaladare a violențelor în Ucraina

62243805
Agerpres

Vladimir Putin este tot mai frustrat că armata sa e în urmă cu planurile de atac în Ucraina și nu reușește să își îndeplinească obiectivele, potrivit unor oficiali americani citați de NBC News, care se tem că ar putea urma o escaladarea violențelor.

Cu o economie care se prăbușește în urma sancțiunilor fără precedent și o armată ce pare împotmolită după o săptămână de război, Vladimir Putin pare că își pierde răbdarea. Președintele rus a avut o ieșire nervoasă îndreptată către subalternii săi de la Kremlin, spun sursele citate de NBC.

„Este vorba despre cineva care a fost clar prins cu garda jos și care nu se aștepta la amploarea rezistenței ucrainene”, a spus senatorul Mark Warner, șeful comisiei pentru informații secrete..

“Putin s-a izolat. Nu mai stă la Kremlin de multă vreme”, a mai spus el.

„Îmi fac griji că a fost băgat într-un colț. Îmi fac griji că nu există o cale de ieșire evidentă”, a adăugat Warner.

Blitzkrieg-ul lui Vladimir Putin a eşuat lamentabil, pentru că în cinci zile armata ucraineană a respins toate atacurile inamice asupra acestor oraşe, relatează agenţia de presă Unian, citând surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene.

Armata rusă plănuia să cucerească oraşele cheie ale Ucrainei - Kiev, Harkov şi Herson - într-o “operaţiune specială” de două zile, relatează Unian.

Rusia nu a reuşit să-şi realizeze rapid planurile, deoarece serviciile de informaţii ruseşti i-au furnizat preşedintelui Vladimir Putin date nerealiste despre capacităţile forţelor armate ucrainene.

Federaţia Rusă cheltuieşte pentru războiul în Ucraina circa 20 de miliarde de dolari zilnic, potrivit serviciilor de informaţii ale Kievului.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62243860
O nouă amenințare a lui Medvedev: "Războaiele economice s-au transformat adesea în războaie reale"
Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a reacţionat marţi după o declaraţie a ministrului francez al economiei, Bruno Le Maire, care a promis război economic şi financiar împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei.
62245347
Ucraina anunță că a ucis mercenarii ceceni trimiși să-l asasineze pe președintele Zelenski cu ajutorul FSB
Secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, Aleksei Danilov, a declarat că reprezentanţi ai FSB au oferit informaţii despre cecenii trimişi în Ucraina, ceea ce a ajutat la eliminarea grupului.
62245345
Acord al statelor membre UE privind sancțiunile impuse Rusiei. Undă verde pentru "armă atomică" financiară
Cei 27 au dat undă verde marţi pentru a interzice difuzarea pe teritoriul UE a media de stat ruse RT şi Sputnik şi pentru a exclude "anumite bănci ruse" din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, a anunţat preşedinţia franceză a UE, potrivit AFP.