VIDEO&FOTO. 200 de sicrie au ajuns în mare după o alunecare de teren, la un cimitir din Italia

×
Publicitate

Aproximativ 200 de sicrie dintr-un cimitir aflat pe coasta de vest a Italiei au ajuns în mare, în urma unei alunecări de teren. S-au prăbușit și două capele, în interiorul cărora se aflau trupurile neînsuflețite ale unor persoane decedate.

Incidentul a avut loc luni, în stațiunea Camogli, din apropiere de Genova. La scurt timp după ora 15, o mare parte a cimitirului care se află pe coasta stațiunii s-a prăbușit în mare. 200 sicrie au ajuns în apă, în timp ce un grup de muncitori care lucrau în zonă au reușit să scape, potrivit La Stampa.

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO.

Alunecarea de teren a distrus și două capele ale cimitirului. Trupurile neînsuflețite care se aflau în interior au ajuns, de asemenea, în mare.

Prăbușirea ar fi fost cauzată de eroziunea coastei, agravată și de valurile violente apărute după furtunile care au lovit tot mai des Liguria în ultimii ani.


Pompierii încearcă acum să recupereze cât mai repede sicriele din mare, cu ajutorul scafandrilor și să prevină un potențial dezastru ecologic.

Tino Revello, consilier municipal pentru lucrări publice din Camogli, a explicat că de câteva zile zona era închisă și se efectuau lucrări de consolidarea coastei stâncoase de sub cimitir. „Zona a fost închisă, pentru că în ultimele zile au fost auzite sunete ciudate”, a spus el.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62175746
Un bărbat a murit în timp ce pregătea o petrecere în care urma să anunțe genul copilului său

Un bărbat din New York, care urma să devină tată, a murit în urma unei explozii a dispozitivului pe care îl construia pentru petrecerea în care urma să anunțe sexul copilului său, conform BBC.

62175737
Noi detalii în cazul ambasadorului italian ucis în Congo. Ce acuzații se aduc

Rebelii hutu din Forţele democratice de eliberare a Rwandei (FDLR) au negat că ar fi autorii atacului de luni în care şi-a pierdut viaţa ambasadorul Italiei în Republica Democratică Congo, în estul acestei ţări.

62175735
Stevie Wonder se mută definitiv în Ghana. Ce l-a determinat pe artist că ia această decizie

Cântărețul american Stevie Wonder a declarat, într-un interviu cu Oprah Winfrey, că se mută definitiv în Ghana. Artistul a afirmat că a luat această decizie din cauza tensiunilor politice din SUA, informează CNN.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.