Victorie fără precedent în Germania. Angajații pot lucra numai 28 de ore pe săptămână timp de 2 ani

×
Publicitate

În Germania, puternicul sindicat IG Metal a obţinut o victorie fără precedent. Dacă vor, muncitorii săi îşi pot reduce programul de lucru la numai 28 de ore pe săptămână, timp de doi ani, ca să aibă mai mult timp pentru familie.

Deocamdată, măsura se aplică unui milion de oameni, însă ar putea fi extinsă pentru întregul sector metalurgic şi auto.

Sindicatul IG Metall a obţinut, după negocieri îndelungate şi dificile, dreptul că muncitorii să beneficieze de un program redus de lucru, de la 35 la 28 de ore pe săptămână, adică puţin peste 5 ore şi jumătate pe zi. Angajaţii pot alege acest program redus, pentru a-şi putea îngriji copiii sau rudele bătrâne şi bolnave.

Klaus Abel, şef IG METALL BERLIN: ”În ultimii ani, flexibilitatea există nuumai în beneficiul angajatorului, care putea cere ore suplimentare şi ture în plus. Acum, angajaţii spun că înţeleg nevoia de flexibilitate, însă vor ca nevoile lor să fie şi ele luate în seamă.”

Angajaţii care vor bani mai mulţi, pot să muncească până la 40 de ore pe săptămână. Prin contract, săptămână de muncă este de 35 de ore în vestul Germaniei şi 38 de ore în regiunile din est.

Klaus Abel, ŞEF IG Metall Berlin: "Cred că problema flexibilităţii orelor de muncă va juca un rol tot mai important în întreaga Europă. Depinde cât de insistente sunt sindicatele, în susţinerea cerinţelor lor.”

În plus, sindicatul a obţinut şi o mărire de salarii de 4,3 procente pentru membrii săi, începând din aprilie.

Ina Morgenroth, manager IG Metall Hamburg: "Industria noastră merge foarte bine, iar companiile au obţinut rezultate bune în 2017. În plus, situaţia arată bine şi pentru 2018. Asta înseamnă că nu avem de gând să facem compromisuri, în ceea ce priveşte creşterea salariilor. Nu pot "scăpa" cu doar 3% în plus.”

Deocamdată, de această măsură beneficiază doar un milion de angajaţi din sectorul industrial din landul Baden-Württemberg, unde îşi au uzinele puternicele companii Daimler (producătorul Mercedes-Benz), Volkswagen şi Bosch. Aşa cum se întâmplă, în general, acordul s-ar putea extinde şi la restul de muncitori din sectorul industrial.

Beneficiile nu s-au obţinut fără presiuni puternice. Sindicatul a organizat greve de avertisment de o zi, la sfârşitul lui ianuarie. Au fost primele acţiuni de acest fel din ultimii 34 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61940322
Povestea Angelicăi, românca ce și-a petrecut 5 ani în vitrinele Districtului Roșu din Amsterdam

Angelica, o tânără din România, ”tranzacționată” de mai multe ori de proxeneți care își desfășoară activitatea în Amsterdam, face dezvăluiri șocante despre adevărata față a prostituției din capitala Olandei.

61940288
Rețeaua de prostituție a doi frați români în Spania. Pe fete le violau și le torturau cu sabia

Doi frați români au fost arestați în Spania pentru proxenetism. Sebastian și Cristian Alin erau șefii unui grup criminal organizat care a terorizat și obligat mai multe femei să se prostitueze.

61940287
Cartier pentru 600 de angajați români, în Germania. Localnicii se opun vehement: ”Nu e xenofobie”

O companie germană importantă din domeniul industriei alimentare, care a angajat 600 de muncitori la abatorul din Garrel, Cloppenburg, aproape toți români, vrea să construiască un cartier de locuințe pentru aceștia.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.