Ursula von der Leyen a anunțat triplarea ajutorului umanitar pentru populaţia din Fâşia Gaza

62386092
Getty

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat sâmbătă triplarea ajutorului umanitar, până la 75 de milioane de euro, pentru populaţia din Fâşia Gaza, transmite AFP.

„Comisia Europeană va creşte imediat cu 50 de milioane de euro pachetul actual de ajutor umanitar prevăzut pentru Gaza. Valoarea totală va depăşi astfel 75 de milioane de euro'', a declarat şefa executivului european după o discuţie cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Atacul sângeros lansat în 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană Hamas asupra sudului Israelului s-a soldat cu moartea a peste 1.300 de israelieni, în cea mai mare parte civili, şi 3.200 de răniţi, în timp ce 120 de civili au fost luaţi ostatici şi duşi în Fâşia Gaza.

În rândul palestinienilor s-au înregistrat până acum 2.215 de decese.

Luni, Israelul a impus un ''asediu total'' asupra Fâşiei Gaza, privată de atunci de aprovizionarea cu apă, electricitate şi alimente, şi pregăteşte o operaţiune terestră contra teroriştilor Hamas, ordonând populaţiei civile palestiniene să se îndrepte către sudul enclavei.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62394237
Mărturia unui general în retragere care a fugit după atacul Hamas: „E o umilință personală. Mi-e rușine”
Ministerul român de Extrene a confirmat că alți doi cetățeni româno-israelieni au murit, iar un al treilea este dat dispărut. 58 de compatrioți s-au repatriat în ultimele 24 de ore.
62394233
Ultimatumul dat de Israel civililor din Gaza a expirat. „Fiii și fiicele mele sunt morți. Aveți milă de noi”
A expirat ultimatumul dat de Israel civilior din Gaza, însă sute de mii de oameni sunt și acum pe drum către sudul enclavei.
62393822
Încă două persoane cu cetățenie israeliano-română au murit, în Israel. Un alt cetățean ar fi dispărut
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, că încă două persoane cu dublă cetățenie, israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel, au murit.