Uraganul ”zombie" lovește Portugalia și Spania: "Nu am văzut niciodată aşa ceva. Părea ca după război”

×
Publicitate

Furtuna Leslie s-a abătut asupra Portugaliei duminică dimineaţă cu vânturi de 176 kilometri pe oră, smulgând din rădăcini numeroşi arbori şi lăsând fără electricitate sute de mii de locuinţe, înainte de a ajunge în nordul Spaniei.

Acest uragan care "hoinăreşte" prin Oceanul Atlantic încă din data de 23 septembrie - motiv pentru care a fost supranumit "uragan zombie" - s-a tranformat în furtună post-tropicală după ce a atins coastele portugheze la primele ore ale dimineţii de duminică. O mare parte din Portugalia a fost plasată sub cod roşu de furtună, relatează Agerpres, citând AFP.

"În acest moment, este vorba despre o furtună post-tropicală şi ea se află deja în nordul extrem al ţării, unde va continua să plouă, însă situaţia va reveni rapid la normal", a declarat în jurul orei 02.00 (01.00 GMT) preşedintele Institutului meteorologic din Portugalia, Jorge Miranda, pentru agenţia de presă Lusa.

Sute de mii de clădiri sunt private de electricitate şi mai multe zeci de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele. Cele mai afectate regiuni au fost districtele Lisabona, Leira şi Coimbra, unde cele mai multe incidente au fost provocate de copaci smulşi din rădăcini, acoperişuri avariate şi inundaţii.

"Nu am văzut niciodată aşa ceva. Oraşul părea că se află în stare de război, cu maşini zdrobite de copaci căzuţi peste ele", a declarat pentru postul privat de televiziune SIC un locuitor din Figueira da Foz, o localitate aflată la 200 de kilometri nord faţă de Lisabona.

"Am fost blocaţi timp de peste o oră într-o sală de spectacole, fără electricitate şi fără reţea telefonică. Oamenii erau foarte îngrijoraţi", a adăugat acelaşi rezident.

În Spania, serviciul meteorologic Aemet a prognosticat că regiunile Asturia, Leon şi Cantabria vor fi deosebit de afectate de ploile abundente pe care această furtună le va aduce în nordul ţării.

Protecţia Civilă i-a sfătuit pe şoferi să conducă încet şi să nu se oprească în zonele susceptibile de a fi inundate. Acelaşi organism public spaniol a recomandat rezidenţilor să păstreze distanţa faţă de arbori, cornişe de acoperişuri şi şantiere de construcţii.

Spania a fost sever afectată, recent, de precipitaţii puternice în Mallorca, unde 12 persoane au murit în urma inundaţiilor, marţi.

"O noapte foarte complicată"

În Portugalia, autorităţile au recomandat populaţiei să se îndepărteze de zonele costiere şi să evite să îşi părăsească locuinţele, avertizând în privinţa unui risc de inundaţii în regiunile de coastă, căderi de copaci şi avarii ale reţelelor de electricitate şi de telecomunicaţii.

Autoritatea maritimă i-a sfătuit pe pescarii care se aflau pe mare să revină în cele mai apropiate porturi, iar compania aeriană TAP Portugal a anulat şapte zboruri cu plecări sau sosiri la Lisabona.

"Ne aşteptăm la o noapte foarte complicată, mai ales din cauza vântului, care creşte foarte mult în intensitate şi foarte repede. Este ceva cu care nu suntem obişnuiţi", a declarat căpitanul portului Setubal, Nicholson Lavrador, pentru postul public de televiziune RTP.

Cu puţin timp înainte de căderea nopţii, apele oceanului au început să se dezlănţuie pe plajele situate la sud de capitala portugheză, în timp ce practicanţii de surfing care au sfidat acele valuri impresionante au primit ordinul de a reveni pe ţărm, a dezvăluit un fotograf de la AFP.

Potrivit registrelor meteorologice citate de experţi, doar cinci uragane au ajuns în Europa provenind din această parte a Oceanului Atlantic, iar Leslie este cel mai puternic care s-a abătut asupra Portugaliei după anul 1842.

În ultimii 176 de ani, doar uraganul Vince a ajuns la ţărm în Peninsula Iberică, în sudul Spaniei, în 2005.

În octombrie 2017, vânturile violente şi valul de căldură aduse de uraganul Ophelia, care a trecut pe lângă coastele Portugaliei şi ale provinciei spaniole Galicia, au provocat incendii de pădure care au făcut aproximativ 40 de morţi.

Ophelia a ajuns apoi la ţărm în Irlanda sub forma unei furtuni post-tropicale şi a ucis trei persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
61992929
Două avioane de luptă, distruse după ce un mecanic a deschis accidental focul

Un avion de luptă a explodat și altul a suferit avarii grave, după ce un mecanic care executa reparații la un al treilea avion a declanșat accidental incendiul.

61992925
Furtuna Callum a ucis doi oameni în Marea Britanie. Un bărbat a fost luat de valuri

Doi bărbaţi au murit în Marea Britanie în urma ploilor abundente provocate de furtuna Callum, care a scăzut în intensitate duminică, după ce a determinat inundaţii importante în estul şi sudul ţării.

61977937
Cazul jurnalistului Khashoggi. Arabia Saudită amenință SUA cu represalii

Arabia Saudită a ameninţat duminică SUA cu represalii dacă Washingtonul o va sancţiona în urma dispariţiei jurnalistului şi disidentului saudit Jamal Khashoggi, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.