Un tribunal american a condamnat Siria la plata a peste 300 de milioane de dolari

62018709

Un tribunal american a condamnat Siria la plata a peste 300 de milioane de dolari pentru rudele jurnalistei Marie Colvin, ucisă în 2012 la Homs împreună cu fotograful francez Remi Ochlik.

Instanţa a găsit regimul de la Damasc vinovat de un atac "intolerabil" împotriva mass-media, relatează Agerpres, citând AFP.

Pe 22 februarie 2012, reporterul american de 56 de ani şi fotograful de 28 de ani au fost ucişi în bombardamentul asupra unui centru de presă clandestin din cartierul rebel Baba Amr, din Homs (centrul Siriei).

În raid au fost răniţi alţi trei jurnalişti: fotograful britanic Paul Conroy, jurnalistul francez Edith Bouvier şi translatorul sirian Wael al-Omar.

Potrivit unei hotărâri date miercuri de un tribunal federal din Washington, armata şi serviciile de informaţii siriene au reperat semnalul prin satelit emis din locul în care se aflau jurnaliştii şi au decis să atace baza cu tiruri de rachete.

"Siria a coordonat şi a lansat un atac atent planificat", a spus judecătorul Amy Berman Jackson. Marie Colvin "a fost vizată din cauza profesiei sale, pentru a-i reduce la tăcere pe cei care raportau creşterea mişcărilor de opoziţie din ţară", a adăugat ea.

În 2016, sora lui Marie Colvin şi copiii ei au depus o plângere civilă în instanţă în SUA pentru "ucidere extrajudiciară". Curtea a decis în favoarea lor şi a ordonat Siriei să le plătească despăgubiri în valoare de 302,5 milioane dolari.

Marie Colvin, o jurnalistă distinsă cu numeroase premii, este una dintre cele mai cunoscute corespondente de război. Ea şi-a pierdut un ochi în Sri Lanka şi de atunci purta o banderolă neagră, care o făcea uşor de recunoscut. Ea este interpretată de actriţa Rosamund Pike în filmul "A Private War" (Un război privat) al regizorului Matthew Heineman.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62018708
Momentul în care trei hoți fură un Range Rover în doar 40 de secunde

Momentul în care trei hoți mascați au reușit să fure un Range Rover de peste 60.000 de euro în doar 40 de secunde a fost surprins de o cameră de supraveghere.

62018688
Mumia ”neobișnuită” care ar putea rescrie istoria. "Morţii sunt la fel de vii ca şi noi”

Un corp mumificat datând din secolul al XVI-lea, descoperit în Ecuador, ar putea dezvălui traiectoria de-a lungul istoriei a unei afecţiuni articulare dureroase care s-a răspândit din America în Europa.

62018685
Letonia a suspendat un post TV rusesc pentru "limbajul urii şi incitare la război"

Letonia a suspendat joi, pentru trei luni, difuzarea pe teritoriul său a postului de televiziune rus Rossia RTR, pentru "limbajul urii şi incitare la război".

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.