Un primar german, nemulțumit că statul plătește alocaţii copiilor imigranţilor, printre care și români

61978559
AFP

Numărul copiilor imigranților care primesc beneficii sociale din Germania a crescut simțitor față de anul 2017, potrivit guvernului german. Mai exact, 268.336 de copii care locuiesc în afara Germaniei, printre care și români, primesc alocații. 

Procentul a crescut cu 10% față de anul trecut, a comunicat Ministerul german de Finanțe. Astfel, cheltuielile Germaniei pentru copiii imigranților s-au ridicat la aproximativ 343 milioane de euro, doar anul trecut. Statisticile includ și cetățenii germani care locuiesc peste granițe, scrie The Local.

Această situație i-a nemulțumit pe mulți primari din Germania, ei atrăgând atenția că pot apărea riscuri în sistemul social.

“Suntem martorii unei migrații din cauza sărăciei, în Europa.

Guvernul trebuie să ia măsuri în acest sens. În prezent, peste 19.000 de persoane din Duiburg sunt români, bulgari, sinti și romi, iar în urmă cu șase ani erau doar 6.000 de imigranți”, s-a plâns Soren Link, primarul orașului Duisburg.

“Am de-a face cu oameni care fac mizerie pe străzi, astfel agravându-se problemele cu rozătoarele. Această situație îi irită pe cetățeni”, a mai adăugat edilul.

Ministerul Finanțelor a recunoscut că este necesară o soluție pentru a preveni orice fraudă sau exploatare a sistemului german de asigurări.

"Noi favorizăm o soluție europeană care să țină cont de costurile diferite ale vieții în diferite state ale UE", a declarat pentru DPA purtătorul de cuvânt al Ministrului Finanțelor, Olaf Scholz.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61978558
Autobuz care transporta copii, atacat în Yemen. Zeci de morți și răniți

Zeci de persoane au fost ucise sau rănite joi într-un atac împotriva unui autobuz ce transporta copii, în nordul Yemenului, a anunţat reprezentanţa Comitetului Internaţional al Crucii Roşii în această ţară pradă războiului, informează AFP şi dpa.

61978554
Regimul Assad a declanşat o nouă ofensivă în Idlib. Ar putea urma o catastrofă umanitară

Regimul sirian a început joi operaţiunile pentru lichidarea ultimului bastion al rebelilor, provincia Idlib din nord-vestul ţării.

61978552
Lecție scăpată de sub control. Elevi anchetați după s-au jucat de-a naziștii și evreii

Un grup de elevi ai unei şcoli generale din Austria sunt anchetaţi după ce s-au jucat şi au acţionat ca naziştii membri SS şi evreii.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.