Regimul Assad a declanşat o nouă ofensivă în Idlib. Ar putea urma o catastrofă umanitară

61978554

Regimul sirian a început joi operaţiunile pentru lichidarea ultimului bastion al rebelilor, provincia Idlib din nord-vestul ţării.

Forţele regimului sirian au bombardat joi poziţii ale rebelilor şi jihadiştilor în provincia Idlib (nord-vest), în timp ce a comasat întăriri în împrejurimile sale în vederea unui asalt asupra bastionului insurgent, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a avertizat recent că această provincie, ultima care nu este controlată complet de regim, constituie una din priorităţile armatei proguvernamentale.

Joi dimineaţă, tiruri de artilerie şi de rachete au vizat zona din jurul Jisr al-Shughur, oraş-cheie din sud-vestul acestei regiuni, potrivit OSDO, o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra, dar care dispune de surse de informare pe întreg teritoriul Siriei.

'Aceste bombardamente pregătesc un asalt, dar nu există încă niciun progres (al forţelor regimului) pe teren', a indicat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

'Întăriri militare, inclusiv soldaţi, echipamente, vehicule şi muniţii, au fost trimise de marţi spre regiune', a precizat el.

harta razboi civil Siria - Idlib

Aceste întăriri vin de pe trei fronturi ale regimului: unul în provincia vecină Latakia (la vest de Jisr al-Shughur), altul în câmpia Sahl Al-Ghab (la sud de Idlib) şi al treilea în partea de sud-est a provinciei.

Cotidianul proregim Al-Watan a confirmat joi că trupele armate au bombardat poziţii ale rebelilor şi jihadiştilor în provincia Idlib.

Căzută în mâinile opoziţiei în 2015, provincia Idlib, de-a lungul frontierei cu Turcia, este în prezent complet înconjurată de teritorii aflate sub controlul regimului.

Aproximativ 60% din suprafaţa provinciei este în continuare ocupată de Hay'at Tahrir al-Sham (HTS), o grupare jihadistă dominată de fosta aripă siriană a Al Qaida, restul fiind împărţit între diferite grupări rebele.

Trupele siriene au preluat controlul asupra unor zone importante din ţară în ultimele luni cu ajutorul Rusiei, care a negociat o serie de acorduri de predare cu rebeli.

De teama unor astfel de aranjamente la Idlib, gruparea Hay'at Tahrir al-Sham şi Frontul Naţional de Eliberare (FNL) - coaliţie de grupări rebele care au fuzionat la începutul lunii august - operează zilnic arestări de persoane suspectate că ar negocia cu regimul.

Gruparea jihadistă a arestat joi mai multe persoane în sate din sud-estul provinciei, calificându-le drept 'căpetenii ale trădării', potrivit unei media apropiate de HTS.

Idlib dupa bormbardamente

Conform OSDO, peste 100 de arestări au fost operate numai săptămâna aceasta.

Idlib numără circa 2,5 milioane de locuitori, între care zeci de mii de rebeli şi civili care au venit în masă din bastioanele insurgente ocupate de regim în urma unor ofensive sângeroase. ONU a avertizat încă din luna iunie în legătură cu consecinţele umanitare ale unei ofensive la Idlib.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61978552
Lecție scăpată de sub control. Elevi anchetați după s-au jucat de-a naziștii și evreii

Un grup de elevi ai unei şcoli generale din Austria sunt anchetaţi după ce s-au jucat şi au acţionat ca naziştii membri SS şi evreii.

61978550
Scandal în familia imperială din Japonia. De ce a fost amânată, de fapt, nunta prințesei Mako

Prințesa Mako își va pierde statutul regal când se va căsători cu Kei Komuro, avocat, a cărui familie, se pare, este înglodată în datorii.

61978546
Gestul șocant făcut de atacatorul din Florida în timpul audierilor. ”Omorâți-mă”. VIDEO

Autoritățile din SUA au făcut publice câteva întregistrări din timpul audierilor lui Nikolas Cruz, adolescentul care a deschis focul de armă într-un liceu din Florida, cauzând moartea a 17 elevi.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.