Un oraş din Cehia a creat o monedă locală pentru redresarea după criza Covid-19

62176896
Shutterstock

Un oraş din Cehia a creat o „monedă” locală pentru redresarea după criza Covid-19, locuitorii primind bani pentru a-i cheltui în magazinele şi cafenelele grav afectat de măsurile de carantină, transmite Reuters.

În cadrul programului, locuitorii primesc vouchere digitale, promovate ca fiind o monedă locală special, conform News.ro.

Până la 2.000 de locuitori ai oraşului Kyjov au dreptul la "corrents" în valoare de 400 de coroane (19 dolari), numele fiind o combinaţie între "coronavirus" şi "currency", pe care să îi cheltuie la 40 de firme, precum magazine de încălţăminte, o farmacie şi un fast food.

Atunci când fac cumpărături, participanţii pot plăti jumătate în corrents şi restul cu bani proprii.

Cehia, cu o populaţie de 10,7 milioane de oameni, a fost grav afectată de pandemie. Restricţiile au ţinut închise majoritatea magazinelor neesenţiale de la sfârşitul lunii decembrie şi până în această săptămână.

Programul din Kyjov este finanţat până la 800.000 de coroane de o persoană privată care nu doreşte să fie numită şi administrat de Pepe Rafaj, care a venit cu această idee.

Rafaj se referă la corrents ca ”bani cu drona”, o modalitate de a-i compara cu mult discutatul concept de ”bani cu elicopter”, ideea că băncile centrale ar putea transfera numerar direct cetăţenilor ca o formă de relaxare monetară.

”Am vrut să-mi dau seama cum să iau bani din elicopter şi să-i schimb în bani cu drona, care vor fi vizaţi şi cheltuiţi eficient pentru creşterea cererii şi ofertei”, a spus el.

Schema este pentru consumatorii low-tech. Se înregistrează online pentru un cont de corrents. Când fac o achiziţie, tot ce trebuie să facă este fie să ofere companiei numărul cărţii de identitate naţionale, fie să utilizeze un cod livrat printr-un mesaj text.

Compania trimite apoi un mesaj text către sistem, care transferă automat cantitatea relevantă de corrents din contul clientului în contul propriu.

Compania obţine apoi corrents convertite în coroane, de obicei a doua zi.

Banca centrală a ţării clasifică schema Kyjov ca un sistem local de bonuri electronice de discount şi, prin urmare, nu este un motiv de îngrijorare pentru autoritatea monetară.

"În acest moment, pentru un scop atât de extraordinar, poate fi un instrument adecvat", a declarat guvernatorul Jiri Rusnok pentru Reuters.

Primarul oraşului Kyjov, Franisek Lukl, a declarat că speră că schema va putea fi extinsă şi în alte părţi ale Republicii Cehe, folosind probabil bani din fondurile de recuperare post-pandemică ale Uniunii Europene. El a spus că intenţionează să discute acest lucru cu ministrul Muncii săptămâna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62189637
Confruntări între Israel și Hamas. Armata israeliană spune că militarii săi nu au pătruns pe teritoriul palestinian

După ce a anunţat prezenţa soldaţilor săi în Fâşia Gaza, armata israeliană a dat înapoi vineri, invocând o "problemă de comunicare internă".

62189910
Tragedie în Marea Mediterană. Cel puțin 17 migranți s-au înecat în timp ce încercau să ajungă în Italia

Cel puţin 17 migranţi africani, care încercau să traverseze Mediterana din Libia către Italia, s-au înecat, joi, în largul Tunisului, a anunţat crucea roşie internaţională, transmite Reuters, citată de News.ro.

62189909
Trei rachete, lansate din Liban spre coasta de nord a Israelului. Mai multe trupe sunt trimise la granița cu Gaza

Trei rachete au fost lansate, joi seară, din sudul Libanului către Israel, care nu au provocat însă daune sau victime.

Recomandări
Nicusor dan gettyimages 2295099534
Nicușor Dan reia, luni, consultările pentru formarea Guvernului. Președintele va anunța a patra nominalizare pentru premier

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Ordinea în care vor merge liderii fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni a fost stabilită.

62505861
Cum stă România cu absorbția fondurilor PNRR la Energie. Ultimele date oficiale publicate de minister

Ministerul Energiei a făcut un nou bilanț al fondurilor absorbite și distribuite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.