Un nou avertisment lansat de Medvedev: Primirea Ucrainei în NATO ar însemna „un al treilea război mondial”

62356418
Profimedia

Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat sâmbătă, după ce SUA au promis că vor trimite muniţie cu dispersie în Ucraina, că, dacă aderarea Ucrainei la NATO se va concretiza, ar însemna un „al treilea război mondial”.

Într-un mesaj pe canalul său Telegram, Medvedev a afirmat că preşedintele american Joe Biden, după ce "a fugit ruşinos din Afganistan" şi apoi "a distrus economia europeană" şi a livrat sute de tone de arme Ucrainei, "a declanşat un conflict prelungit extrem de periculos cu Rusia", scrie Agerpres.

"Ca urmare a acestui fapt, regimul de la Kiev distruge ceea ce a mai rămas din ţara sa. Acum, după ce a epuizat toate resursele, (Biden) promite muniţie cu dispersie şi îi tentează din nou pe neonaziştii de la Kiev cu perspectiva NATO, a cărui realizare înseamnă un al treilea război mondial", a insistat fostul preşedinte rus.

Recurgând la insultele sale obişnuite, Medvedev a susţinut că Biden face acest lucru pentru a "domina şi îngrădi alte ţări", dar şi pentru că "este un bătrân bolnav, care suferă de demenţă severă", care "nu ştie ce face".

"Sau poate este vorba de cu totul şi cu totul altceva? Poate (...) tocmai s-a hotărât să iasă din scenă cu graţie, provocând un Armaghedon nuclear şi luând cu el pe lumea cealaltă jumătate din umanitate", şi-a încheiat Medvedev atacul asupra lui Biden.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Cum arată cea mai periculoasă plantă din lume care „poate provoca gânduri suicidare”

Una dintre „cele mai periculoase plante” din lume a ajuns în Marea Britanie, planta are o înțepătură foarte dureroasă și de lungă durată. 

Aliații SUA se opun furnizării de muniții cu dispersie în Ucraina. Doar Germania „înțelege poziția Statelor Unite”

Mai mulți aliați ai Statelor Unite și-au exprimat îngrijorarea cu privire la decizia Washingtonului de a trimite muniție cu dispersie Ucrainei.

Atac cu un cuțit în Germania. O persoană a murit, mai multe sunt rănite

Un bărbat înarmat cu un cuţit a ucis sâmbătă o persoană şi a rănit alte câteva în oraşul Bad Honningen, în vestul Germaniei, a anunţat poliţia.

Recomandări
Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Polonia: Terorismul rus nu bate la ușa Europei, a intrat deja. Războiul hibrid s-a transformat în acțiuni militare concrete

Terorismul rus nu bate la poarta Europei, a intrat deja, a declarat ministrul polonex de Externe, Radoslaw Sikorski. Potrivit acestuia, războiul hibrid dus până acum de Kremlin împotriva Europei s-a transformat în acțiuni militare violente, concrete. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.