Un mort și 58 de răniți într-un incendiu suspect în Rusia. 560 de oameni, pe drumuri

×
Publicitate

O persoană a murit şi 58 au fost rănite, iar 560 de oameni au rămas pe drumuri, din cauza unui incendiu suspect în centrului unui oraş din Rusia.

Pe locul cartierului respectiv urma să fie contruit un complex hotelier pentru Campionatul Mondial de Fotbal.

Localnicii spun că primiseră ameninţări că le vor fi arse casele, deoarece nu voiau să se mute, ca să elibereze terenul.

Focul a izbucnit într-un cartier vechi din centrul oraşului Rostov-pe-Don. Presa scrie că flăcările s-au extins de la casă la casă şi au ajuns să facă scrum nu mai puţin de 120 de locuinţe. A durat câteva ore până să fie stinse, deşi autorităţile au mobilizat în zona 2.000 de pompieri şi mai multe elicoptere.

Poliţia locală a început o anchetă, iar Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că este posibil ca focul să fi pornit de la un depozit de gunoi aflat pe o proprietate privată şi s-a răspândit din cauza vântului. Dar, localnicii au alte bănuieli, mai ales că nu e primul incendiu din cartier.

"Totul se învârte în jurul banilor. Sunt absolut convins că a focul a fost pus intenţionat. "

Guvernatorul şi procuratura au promis că vor analiza această pistă.

Exact pe locul caselor distruse de incendiu urmează să fie construit un complex hotelier pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Organizaţia non-guvernamentală Rusia Deschisă afirmă că dezvoltatorii le-au oferit localnicilor compensaţii prea mici şi i-au ameninţat că, dacă nu se mută, le vor incendia casele.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61905263
Cazul soldatului american care a murit în Coreea de Nord. Soția sa era româncă

James Dresnok, un fost soldat american care a dezertat pentru a se stabili în Coreea de Nord în 1963, a decedat.

61905264
Despăgubiri de 417 milioane de dolari pentru o femeie, de la Johnson&Johnson

Un juriu din Los Angeles a ordonat companiei Johnson&Johnson să plătească despăgubiri record, de 417 milioane de dolari, unei femei aflate în spital, care ar fi făcut cancer ovarian.

61905177
O tornadă a răvăşit un orăşel din nord-estul Chinei

Fuiorul vijelios a spulberat acoperişuri, geamuri, schele de construcţie şi a imprastit în toate direcţiile resturi de tot felul. Oamenii au filmat de la ferestre etapele urgiei care a durat 10 minute.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.