Un meteorit ar fi căzut pe o maşină la Strasbourg. Autoritățile au găsit o gaură cu diametrul de 50 de centimetri în capotă

62403959
News.ro

Pompierii şi Poliţia din Strasbourg se întrebau luni cu privire la posibilitatea căderii unui meteorit, în urma unei intervenţii la un vehicul în capota căruia au descoperit o gaură cu un diametru de 50 de centimetri, relatează AFP.

 

Pompierii au fost chemaţi luni dimineaţa să intervină la o ”degajare de fum dintr-o maşină” staţionată într-un cartier de la periferia oraşului din Alsacia.

„În urma recunoaşterii primei echipe, bănuim că este vorba despre căderea unui corp stelar”, scrie Serviciul Departamental de Incendiu şi Salvare (SDIS) din Bas-Rhin în procesul-verbal al intervenţiei, publicat luni la prânz.

„La sosirea noastră, am constatat un impact relativ important, cu un diametru de aproximativ 50 de centimetri, care a trecut prin capota, caroseria şi rezervorul vehiculului”, a declarat AFP căpitanul pompierilor Matthieu Colobert.

O verificare a permis să se stabilească că nu exista radioactivitate.

„N-am găsit niciun obiect”, precizează el.

„Fie obiectul este atât de mic încât nu l-am putut găsi, fie impactul a fost atât de puternic încât obiectul s-a dezintegrat şi transformat în praf”, a lansat el ca ipoteze.

„Avem, cu toate astea, o bănuială cu privire la o piatră” de aproximativ doi centimetri găsită la faţa locului, a declarat el.

Această piatră a fost predată poliţiei în vederea unor analize complementare în vederea stabilirii naturii acesteia.

„Este un obiect de mărimea unei alune care arată ca lemnul ars foarte uşor”, declară AFP un purtător de cuvânt al poliţiei.

El a anunţat că obiectul respectiv urmează să fie trimis la Paris, unui serviciu al poliţiei criminalistice.

„A venit un obiect din spaţiu? Asta e întrebarea. Chiar şi o bilă aruncată cu mare viteză, aflată în cădere, poate face pagube. Dar rămâne încă de dovedit că este un obiect care provine din spaţiu”, a declarat poliţistul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62371453
Trump îl devansează pe Biden într-un sondaj ce critică modul în care este gestionat războiul Hamas - Israel
Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, se află la două procente în urma fostului preşedinte republican Donald Trump, într-un sondaj ce relevă o mare nemulţumire în rândul alegătorilor americani faţă de gestionarea războiul între Israel şi Hamas.
62403954
Un băiat de 5 ani și-a înjunghiat mortal fratele geamăn. Cei doi copii se luptau în joacă
Un caz cutremurător a avut loc în SUA. Un băiat de 5 ani din California care și-a înjunghiat mortal fratele geamăn săptămâna trecută, nu va fi acuzat de crimă, au anunțat autoritățile, citate de The Guardian.
62395135
NATO avertizează cu privire la un amestec al Rusiei în Bosnia. Zelenski spune că Putin vrea să creeze noi crize
O ”retorică secesionistă” în entitatea sârbă Republica Srpska şi amestecul ”răuvoitor” al Rusiei în Bosnia-Herţegovina îngrijorează NATO, declară luni secretarul general Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită la Sarajevo.