Un leopard a intrat într-un tribunal și a făcut mai multe victime. Un avocat a încercat să-l alunge cu o lopată VIDEO

62322976

Un leopard a pătruns miercuri în incinta unui tribunal din oraşul indian Ghaziabad (nord), unde a rănit şase persoane, informează Indiatoday.in. Alte surse spun că cel puțin 14 persoane ar fi căzut victime animalului dezlănțuit.  

Potrivit unor martor oculari, felina s-a furişat la primul etaj al tribunalului din Ghaziabad, oraş aflat în statul Uttar Pradesh, în jurul orei 16.00.

Haosul şi agitaţia au cuprins incinta tribunalului: oamenii aflaţi înăuntru au fugit în căutarea unui loc sigur, iar avocaţii s-au închis în camerele clădirii.

Văzând agitaţia, leopardul a devenit agresiv şi a atacat un cizmar care repara pantofi în incinta tribunalului şi un poliţist.

 

Felina a atacat şi un avocat, care a încercat să-l alunge cu ajutorul unei lopeţi şi al unui băţ. Parvinder Nagar, un alt avocat, a declarat că leopardul a atacat vreo patru-cinci avocaţi şi este posibil să fi rănit în total între 12 şi 14 persoane.

Leopardul a fost prins după patru ore

Imediat ce poliţia a fost informată despre incident, la faţa locului au sosit ambulanţe care au transportat de urgenţă persoanele rănite la spital. "Circa şase persoane au fost rănite de leopard, care se află încă în incinta tribunalului", a declarat comisarul adjunct Abhishek Srivastav.

La primirea sesizării, o echipă de la departamentul forestier a ajuns la tribunal pentru a seda felina.

Leopardul a fost în cele din urmă capturat la patru ore după ce a intrat în incinta tribunalului.

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62322953
Zelenski, mesaj ferm în Parlamentul britanic: „Aripi pentru libertate”. Liderul de la Kiev, primit și de regele Charles

Volodimir Zelenski a fost oaspete de seamă în Marea Britanie. S-a întâlnit cu premierul și a fost primit în audiență de regele Charles.

62322664
Salvatorii români trimiși în Turcia au început operațiunile în zonele grav afectate. Au scos de sub dărâmături trei persoane

Românii trimiși în Turcia au reușit să scoată de sub dărâmături trei supraviețuitori. Și cum următoarele ore sunt vitale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis în zonele afectate încă o echipă de specialiști.

62308720
O femeie care și-a sugrumat cei trei copii până la moarte spune că a recurs la acest gest din cauza „vocilor din capul ei”

O femeie acuzată că și-a sugrumat până la moarte cei trei copii spune că a recurs la gestul șocant din cauza „vocilor din capul ei”. Aceasta a vrut pe urmă să-și pună capăt zilelor.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.