Un italian decedat la 15 ani ar putea deveni primul sfânt al noului mileniu care a folosit internetul

62134363
AFP

Carlo Acutis, un tânăr școlar italian care a ajutat la răspândirea învățăturii romano-catolice online înainte de a muri de leucemie în 2006, va fi beatificat în luna octombrie, scrie Los Angeles Times.

Papa Francis i-a atribuit, în februarie, un miracol care s-a întâmplat în 2013. Acutis ar putea deveni primul sfânt al noului mileniu.

Beatificarea este ultima etapă înainte ca o persoană să devină sfânt, Biserica Catolică recunoscând că individul a ajuns în rai și are abilitatea de a-i ajuta pe cei cărora se roagă în numele său.

În luna februarie suveranul pontif i-a atribuit lui Acutis un miracol pe baza unei vindecări inexplicabile din 2013, un băiat din Brazilia revenindu-și dintr-o problemă severă cu pancreasul după ce un preot s-a rugat lui Acutis pentru trei zile în numele băiatului.

Acutis, care s-a născut în Londra în 1991 și a locuit în Milano, a învățat programare pe cont propriu înainte de a construi un site web care documentează miracolele din jurul lumii.
Tânărul și-a ajutat colegii de clasă care au fost hărțuiți, și-a donat banii de buzunar săracilor și a construit website-uri pentru preoți, potrivit reprezentanților Vaticanului.

Băiatul a murit de leucemie în 2006 când avea doar 15 ani.

Papa Francisc a declarat anul trecut că folosirea Internetului de către Acutis pentru a comunica „valori și frumusețe” a fost răspunsul perfect la pericolele social media, potrivit Los Angeles Times.

Președintele Catholic Faith Technologiei, Jay Breeden, vede canonizarea drept un semn că papa Francisc, care adesea își folosește contul de Twitter cu 4,9 milioane de urmăritori, împinge Biserica Catolică în direcția îmbrățișării tehnologiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62134331
Un avion F-16 s-a prăbușit la o bază aeriană din SUA. Pilotul a murit la spital
Un avion de luptă F-16 american s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament, la o bază aeriană din statul Carolina de Sud, relatează CBS News.
62134327
Poliția din Italia a capturat 14 tone de amfetamină în valoare de 1 miliard de euro, fabricate în Siria
Poliţia italiană a anunţat miercuri o captură record de 14 tone de amfetamină, sub forma a 84 milioane de comprimate de captagon, produse în Siria de gruparea Stat Islamic (SI), informează AFP.
62134091
Ministerul Sănătății din Rusia: Coronavirusul poate provoca infertilitate la bărbați
Infecția cu Covid-19 poate provoca infertilitate la bărbați, a transmis Ministerul rus al Sănătății citând date recente, potrivit Russia Today.