Pacientul, asigurat în sistemul public de sănătate, suferea de insuficiență renală avansată și era sub dializă din 2020. Încă din decembrie 2018, acesta solicitase aprobarea casei de asigurări pentru efectuarea unui transplant de rinichi la Groningen, în Olanda, motivând distanța mai mică față de domiciliu și timpii de așteptare mai reduși, scrie stern.de.

Casa de asigurări a respins cererea, susținând că decontarea tratamentelor în străinătate fără o necesitate medicală strictă ar putea afecta stabilitatea financiară a sistemului public de sănătate și accesul egal la servicii medicale. Totodată, a arătat că există alternative echivalente în Germania, în centrele de transplant din Bremen, Hanovra sau Münster.

În pofida refuzului, bărbatul a efectuat transplantul de rinichi în Olanda în 2022 și a deschis un proces pentru recuperarea sumei de 42.000 de euro. Curtea socială a landului a decis însă în favoarea casei de asigurări.

Judecătorii au motivat că tratamentele realizate în străinătate pot fi decontate doar în lipsa unor opțiuni medicale echivalente în Germania. Timpii de așteptare mai mari, de doi până la patru ani, nu justifică o astfel de excepție, întrucât pot fi gestionați prin dializă, neexistând o urgență medicală specială în acest caz.

Citește și
Cât de mult au crescut prețurile în Bulgaria, de fapt, după trecerea la euro
Cât de mult au crescut prețurile în Bulgaria, de fapt, după trecerea la euro

Instanța a subliniat și principiul egalității de șanse în alocarea organelor, arătând că posibilitatea de a primi un organ de la un donator nu trebuie să depindă de locul de reședință sau de alte circumstanțe personale. În consecință, reclamantul nu și-a putut susține cererea pe baza proximității față de Olanda.